Dosar 461/109/2012 din 12.07.2012

întoarcere executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 461/109/2012
Data dosar:
12.07.2012
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
întoarcere executare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.04.2014 la ora 10:00

    Complet: C1-5
  • Constată perimată cererea

    Constată perimată acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Trib. Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 04 2014.

    Hotarare 4073/2014 din 28.04.2014
  • Sedinta din data de 28.01.2013 la ora 10:00

    Complet: C1-5
  • Amână cauza

    Suspendă judecata cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 155 ind.1 Cod procedură civilă, până când reclamanta va indica şi va depune dovada domiciliului actual al pârâtului C**** G*******, va depune dovada achitării taxei de timbru judiciar în sumă de 194,00 lei, cu chitanţa în original, şi timbrului judiciar de 0,30 lei şi, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în două exemplare, inclusiv pentru comunicare intimatei, toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în susţinerea cererii. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecării cauzei, la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2013.

    Incheiere suspendare din 28.01.2013
  • Sedinta din data de 05.11.2012 la ora 10:00

    Complet: C1-5
  • Amână cauza

    Pune în vedere contestatoarei, prin avocat, să depună la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură al instanţei, până la termenul de judecată acordat, dovada achitării taxei de timbru judiciar în sumă de 194,00 lei, cu chitanţa în original, şi timbrului judiciar de 0,30 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Pune în vedere contestatoarei, prin avocat, să depună la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură al instanţei, cu cel puţin cinci zile înainte de termenul de judecată acordat, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în două exemplare, inclusiv pentru comunicare intimatei, toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în susţinerea cererii, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei prevăzută de dispoziţiile art. 155ind.1 Cod procedură civilă.

Flux dosar


Actualizare GRPD