S******* D****
InculpatA******* M******
Parte civilăÎn baza art. 211 alin. 1 şi alin. 2 lit. b şi c şi alin. 2 ind. 1 lit. b Cod penal şi cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 1 şi alin. 7 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul S******* D**** la o pedeapsă de : ? 4 (patru) ani şi 10 ( zece) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ tâlhărie în formă calificată” În temeiul art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod Penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art . 350 al. 1 Cod procedura penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului S******* D**** . În baza art. 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive efectuate începând cu data de 03.08.2012 , la zi. În baza art.7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul S******* D****, urmând ca, în temeiul art.5 alin.5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 118 alin. 1 lit. b Cod procedura penală dispune confiscarea în favoarea statului de la inculpatul S******* D**** a unui cuţit ( colet 3) aflat în Camera de corpuri delicte a Judecătoriei Oneşti. Mijloacele materiale de probă, cât şi corpurile delicte se păstrează până la soluţionarea definitivă a cauzei. În temeiul art. 14 alin.3 litera b şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1381 şi urm. Cod Civil admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă A******* M****** şi obligă inculpatul la plata sumei 370 lei către această parte civilă, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerestituite şi ia act că o parte din bunurile sustrase au fost restituite acestei părţi civile. Constată că inculpatul a fost asistat de către apărător ales în faza de judecată şi apărător din oficiu în faza de urmărire penală. Onorariul apărătorului din oficiu ( în faza de urmărire penală) este suportat de Ministerul Justiţiei. În temeiul art. 191 alin 1 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei ,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, în faza de urmărire penală ( 400 lei) şi în faza de judecată ( 200 lei) . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi partea civilă A******* M****** şi de la comunicare pentru inculpatul aflat în stare de arest preventiv .
În baza art. 300 1 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului S******* D**** născut la data de născut la 16 Octombrie 1993, deţinut in Centrul de Reţinere şi Arestare Bacău, in baza mandatului de arestare preventivă nr.17/03.08.2012 emis de Judecătoria Oneşti, durata mandatului de arestare fiind stabilită prin încheierea din data de 03.08.2012, pe o durată de 29 ( douăzeci şi nouă) de zile, începând cu data de 03.08.2012 şi până la data 31.08.2012 ; În baza art. 3001 alin.3 Cod procedură penală menţine starea de arest a inculpatului S******* D****, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege. Ia act că inculpatul a fost asistat de către avocat desemnat din oficiu. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.08.2012.