P***** A******** -*******
InculpatÎn baza art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 3201 al. 7 C.pr.pen., art. 74 lit. a şi c C.pen. şi art. 76 lit. d C.pen. Condamnă pe inculpatul POSMAG ALEXANDRU GABRIEL, la pedeapsa închisorii de 7 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 293 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 3201 al. 7 C.pr.pen., art. 74 lit. a şi c C.pen. şi art. 76 lit. e C.pen. Condamnă pe inculpatul POSMAG ALEXANDRU GABRIEL, la pedeapsa închisorii de 2 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea. În baza art. 34 lit. b C.pen., rap la art. 33 lit. a C.pen. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 luni închisoare. În baza art. 71 C.pen interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a si b C.pen., cu excepţia dreptului de a alege.. În baza art. 81 C.pen. Suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 7 luni, calculat conf. art 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. Suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate. În baza art. 359 C.pr.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 189 C.pr.pen. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului avocatului desemnat din oficiu, respectiv pentru av. Dumitru Iuliana Daniela în sumă de 200 lei. În baza art. 191 al 1 C.pr.pen. Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 400 lei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în sedinţă publică, azi 08.02.2013.
Hotarare 29/2013 din 08.02.2013Având nevoie de timp pentru a delibera, Amână pronunţarea la data de 08.02.2013. Pronunţată în şedinţa publică azi 08.02.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2013