C****** M*****
InculpatT**** I**
Recurent InculpatI. Condamnă pe inculpatul C M, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alineat 1 şi 2 Cod penal în referire la disp. art. 320 ind. 1 c.pr. pen. la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare. Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alineat 1 – 209 alineat 1 litera a, g, i Cod penal în referire la disp. art. 320 ind. 1 c.pr. pen. la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a şi 34 lit. b cod penal contopeşte pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea de 2(doi) ani închisoare. În baza art. 83 alin 1 c.pen dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului Cristea Marian prin sentinţa penală nr.154/21.10.2010(dosar 1353/838/2010) a Judecătoriei Lieşti, definitivă prin neapelare la data de 03.11.2010, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cumulată aritmetic de 3(trei) ani şi 6(şase)luni închisoare. Conform art. 71 alin. 1 c. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi lit. b C.pen. – pe durata executării pedepsei. Menţine starea de arest a inculpatului. Deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu data de 22.02.2012 la zi. II. Condamnă pe inculpatul TI, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alineat 1 şi 2 Cod penal , cu aplicarea art. 37 alin 1 lit „a” C pen., în referire la disp. art. 320 ind. 1 c.pr. pen. la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare. Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alineat 1 – 209 alineat 1 litera a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 alin 1 lit „a” C pen în referire la disp. art. 320 ind. 1 c.pr. pen. la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a şi 34 lit. b cod penal contopeşte pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea de 2(doi) ani închisoare. În baza art. 83 alin 1 c.pen dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului T**** I** prin sentinţa penală nr.154/21.10.2010 (dosar 1353/838/2010) a Judecătoriei Lieşti, definitivă prin neapelare la data de 10.11.2010, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cumulată aritmetic de 5(cinci) ani închisoare. Conform art. 71 alin. 1 c. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II şi lit. b C.pen. – pe durata executării pedepsei. Menţine starea de arest a inculpatului. Deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu data de 22.02.2012 la zi.
Având în vederea incompatibilitatea preşedintelui completului de judecată amână judecarea cauzei la data de 17.04.2012
Menţine arestarea preventivă a inculapţilor.