O****** R***
InculpatM****** K**** A******* N*****
InculpatT***** A*****
InculpatG******** I**
InculpatK******* J**** M****** K*****
InculpatDispune transpunerea dosarului înregistrat cu nr. 46843/3/2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, urmând a fi soluţionat sub nr ce-i va fi alocat de completul 15F al acestei secţii cu aceiaşi compunere ca şi completul C 3 F al Secţiei a II-a Penale căruia i-a fost în mod aleatoriu repartizat dosarul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.02.2014.
Incheiere finala dezinvestire din 12.02.2014În vederea continuării cercetării judecătoreşti amana cauza şi acordă termen de judecată la data de 12.02.2014, ora 12.00 pentru cand se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă ca în precedent. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.01.2014.
Incheiere de sedinta din 15.01.2014Faţă de lipsa de apărare constatată faţă de inculpaţi O****** R***, Garbaciuc Iion, Tănase Adrian şi Mohamed Kamel Abdrabbo N.amana cauza şi acordă termen de judecată la data de 15.01.2014 pentru cand se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Dispune amendarea apărătorului ales al inculpaţilor O****** R***, Garbaciuc Iion, Tănase Adrian şi Mohamed Kamel Abdrabbo N., avocat Alice Drăghici, pentru că nu şi-a asigurat subsituirea cu suma de 800 de lei. Dispune scutirea de plată a amenzii aplicate INML. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.12.2013.
Incheiere de sedinta din 18.12.2013În vederea continuării cercetării judecătoreşti amana cauza şi acordă termen de judecată la data de 18.12.2013 pentru cand se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă ca în precedent. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.11.2013.
Incheiere de sedinta din 20.11.2013Amana judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20.11.2013, ora 09:00 pentru cand se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Se va cita următori cinci martori din rechizitoriu. Se revine cu adresă către INML pentru întocmirea raportului de expertiză medico-legală. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.10.2013.
Incheiere de sedinta din 23.10.2013Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 23.10.2013, C3F, sala 208, ora 11.30 pentru cand se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă numai la adresele pentru care dovezile de îndeplinire a procedurii de citare nu s-au întors cu menţiunea “destinatar mutat” precum şi prin afişare la CL Sector 5 şi 1 Bucureşti. Se revine cu adresă către INML în vederea întocmirii şi depunerii la dosarul cauzei a unui raport de expertiză psihiatrică privind pe inculpatul G******** I**, comunicandu-le o copie de pe rechizitoriul şi de pe declaraţiile date de către inculpatul. Se citează martori din acte din rechizitoriu cu mandat de aducere cu însoţitor. Se emite adresă către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date pentru a comunica actualele domicilii ale martorilor Răcaru Paiu şi Nedelcu Fănuţă Proroga discutarea probelor solicitate de inculpatul O****** R***, prin apărător ales. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.09.2013.
Incheiere de sedinta din 25.09.2013Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 25.09.2013, C3F, sala 208, ora 08.30 pentru cand se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă ca în precedent. Proroga discutarea cererii de probatorii formulată de inculpatul O****** R***, prin apărător ales. Se revine cu adresă către INML în vederea întocmirii şi depunerii la dosarul cauzei a unui raport de expertiză psihiatrică privind pe inculpatul G******** I**. Se citează martori din acte Răcaru Paiu, Nedelcu Fănuţa, Dorobanţu Verginica, Buzuloi Costinela Pompilia şi Gerogescu Georgeta. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04.07.2013.
Incheiere de sedinta din 04.07.2013Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 04.07.2013, C3F, sala 208, ora 08.30 pentru cand se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă numai la adresele pentru care dovezile de îndeplinire a procedurii de citare nu s-au întors cu menţiunea “destinatar mutat” precum şi prin afişare la CL Sector 5 Bucureşti. Se revine cu adresă către INML în vederea întocmirii şi depunerii la dosarul cauzei a unui raport de expertiză psihiatrică privind pe inculpatul G******** I**. Se citează martori din acte Arikan Halil, Popescu Mircea Ion, Alunguleasa Alina, Atodiresei Mihai şi Teacă Petrică cu mandat de aducere cu însoţitor. Se emite adresă către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date pentru a comunica actualele domicilii ale martorilor Rakozi Elena şi Panait Dorin Dumitru. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05.06.2013.
Incheiere de sedinta din 05.06.2013Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 05.06.2013, C3F, sala 208, ora 08.30 pentru cand se citează inculpaţi Mahmoud Abdelfattah Salman Abu Tahoun, K******* J**** M****** K***** şi Chama Omar şi la adresele comunicate de Oficiul Roman de Imigrări precum şi prin afişare la CL Sector 5 Bucureşti iar celelalte părţi ca în precedent. Se emite adresă către INML în vederea întocmirii şi depunerii la dosarul cauzei a unui raport de expertiză psihiatrică privind pe inculpatul G******** I**. Se citează martori din acte Rakoczi Elena, Pop Alexandru, Panait Dorin Dumitru, Arikan Halil şi Kelemet Francisc cu mandat de aducere cu însoţitor. Pune în vedere inculpatului G******** I**, prin apărător ales, să depună toate diligenţele pentru efectuarea raportului de expertiză medico-legală dispus în cauză. Se emite adresă către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date pentru a comunica actualele domicilii ale martorilor Ciungan Traian Viorel, Popa Iulian şi Popescu Mircea Ion. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.05.2013.
Incheiere de sedinta din 08.05.2013Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 08.05.2013, C3F, sala 208, ora 08.30 pentru cand se citează inculpaţi Mahmoud Abdelfattah Salman Abu Tahoun, K******* J**** M****** K***** şi Chama Omar şi la adresele comunicate de Oficiul Roman de Imigrări precum şi prin afişare la CL Sector 5 Bucureşti iar celelalte părţi ca în precedent. Se emite adresă către INML în vederea întocmirii şi depunerii la dosarul cauzei a unui raport de expertiză psihiatrică din care să rezulte starea de discernămant a inculpatului G******** I**, posibilitatea acestuia de a fi prezent la proces, dacă are reprezentarea faptelor şi dacă poate fi recuperat medical, cu menţiunea că onorariul cuvenit pentru efectuarea expertizei va fi suportat de inculpat. Se citează martori din acte Ciungan Traian Viorel, Popa Iulian, Tăbăcel Georgică, Trailă Mircea Dorin şi Popescu Mircea Ion cu mandat de aducere cu însoţitor. Pune în vedere inculpaţilor O****** R*** şi G******** I** să se prezinte la termenul de judecată acordat în cauză, cu apărător ales. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.04.2013.
Incheiere de sedinta din 10.04.2013Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 10.04.2013, C3F, sala 208, ora 08.30 pentru cand se citează inculpaţi Mahmoud Abdelfattah Salman Abu Tahoun, K******* J**** M****** K***** şi Chama Omar şi la adresele comunicate de Oficiul Roman de Imigrări precum şi prin afişare la CL Sector 5 Bucureşti iar celelalte părţi ca în precedent. În baza disp. art. 199 alin. 3 Cpp dispune scutirea de plată a amenzii aplicate apărătorului ales al inculpaţilor Ahmed M****** K**** A******* N*****, Tănase Adrian şi G******** I**, avocat Drăghici Alice, în cuantum de 3000 de milioane de lei. Prorogă discutarea cererii de suspendare de suspendare a procesului penal pentru a oferi posibilitatea Reprezentantului Ministerului Public să ia la cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei în şedinţa publică. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.03.2013.
Incheiere de sedinta din 13.03.2013Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 13.03.2013, C3F, sala 208, ora 08.30 pentru cand se citează inculpaţi Mahmoud Abdelfattah Salman Abu Tahoun, K******* J**** M****** K***** şi Chama Omar şi la adresele comunicate de Oficiul Roman de Imigrări precum şi prin afişare la CL Sector 5 Bucureşti iar celelalte părţi ca în precedent. În baza disp. art. 198 alin. 3 Cpp dispune amendarea apărătorului ales al inculpaţilor Ahmed M****** K**** A******* N***** şi Tănase Adrian, avocat Drăghici Alice, pentru lipsa nejustificată şi neasigurarea substituirii la acest termen de judecată cu suma de 3000 de lei. Se emite adresă către apărătorul ales al inculpaţilor Ahmed M****** K**** A******* N***** şi Tănase Adrian, avocat Drăghici Alice, pentru a i se aduce la cunoştinţă că s-a dispus amendarea sa cu suma de 3000 de lei şi că potrivit disp. art 199 C.p.p. alin 2 are posibilitatea de a cere scutirea de amendă ori reducerea acesteia în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri de amendare. Se emite adresă către Baroul Bucureşti pentru a acorda asistenţă juridică inculpaţilor Ahmed M****** K**** A******* N***** şi Tănase Adrian. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.02.2013.
Incheiere de sedinta din 13.02.2013Încuviintează cererile formulate de inculpatul O****** R*** şi apărătorul ales al inculpaţilor Ahmed M****** K**** A******* N***** şi Tănase Radu de amanare a judecăţii cauzei. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 13.02.2013, C3F, sala 208, ora 12.00 pentru cand se citează inculpaţi Mahmoud Abdelfattah Salman Abu Tahoun, K******* J**** M****** K***** şi Chama Omar şi la adresele comunicate de Oficiul Roman de Imigrări precum şi prin afişare la CL Sector 5 Bucureşti iar celelalte părţi ca în precedent. Pune în vedere inculpatului O****** R*** că beneficiază de un singur termen de judecată în vederea angajării unui apărător ales. Pune în vedere d-nului interpret Ahmed – Ali- Othman Omar- Cherraff să se prezinte la termenul de judecată acordat în cauză. Se revine cu adresă către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice- Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru a comunica dacă îşi menţine constituirea de parte civilă efectuată în faza de urmărire penală. Ia act că parte responsabil civilemente S.C. MARUSIA PRODUCTION S.R.L este radiată motiv pentru care nu se va mai proceda la citarea acesteia. Pune în vedere părţilor ca în situaţia în care doresc să fie asistate de apărători aleşi să ia măsurile necesare pentru prezentarea şi studierea cauzei în vederea pregătirii apărării. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.01.2013.
Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 16.01.2013, C3F, sala 208, ora 08:30 pentru cand se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă în mod corect respectiv cu numele şi denumirile precum şi la adresele corecte. Încuviintează cererile formulate de inculpaţii O****** R***, Ahmed M****** K**** A******* N***** şi Tănase Radu de amanare a judecăţii cauzei. Pune în vedere inculpaţilor Ahmed M****** K**** A******* N***** şi Tănase Radu că beneficiază de un singur termen de judecată în vederea angajării unui apărător ales. Pune în vedere d-nului interpret Ahmed – Ali- Othman Omar- Cherraff să se prezinte la termen de judecată acordat în cauză. Se revine cu adresă către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice- Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru a comunica dacă îşi menţine constituirea de parte civilă efectuată în faza de urmărire penală. Se revine cu adresă către Serviciul de Cazier Judiciar pentru a se comunica fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor Ahmed M****** K**** A******* N*****, K******* J**** M****** K*****, Mahmoud Abdelfattah Salman Abu Tahoun şi G******** I**. Se emite adresă către Baroul Bucureşti pentru desemnarea a cate un apărător din oficiu pentru a acorda asistenţă judiciară obligatorie în cauză. Ia act de procesul verbal depus la dosarul cauzei de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA- privind îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul rechizitoriului. Se emite adresă către INTERPOL pentru a comunica dacă s-au pus în executare mandatele de arestare preventivă emise pe numele K******* J**** M****** K*****, Mahmoud Abdelfattah Salman Abu Tahoun şi Chama Omar. Se emite adresă către Oficiul Roman de Emigrării pentru a comunica actualele domicilii ale inculpaţilor K******* J**** M****** K*****, Mahmoud Abdelfattah Salman Abu Tahoun şi Chama Omar. Pune în vedere părţilor ca în situaţia în care doresc să fie asistate de apărători aleşi să ia măsurile necesare pentru prezentarea şi studierea cauzei în vederea pregătirii apărării. Se revine cu adresă către Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi DGPMB pentru a comunica dacă inculpaţii G******** I**, K******* J**** M****** K*****,Mahmoud Abdelfattah Salman Abu Tahoun şi Chama Omar. Ia act că partea responsabil civilmente SC MARUSIA PRODUCTION SRL a fost radiată. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.12.2012.