D****** I**
InculpatÎn baza art.159 C.p.p, respinge ca neîntemeiată propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu privire la inculpatul D****** I** zis “Gigi Jianu”. În baza art. 1491 alin. 12 C.p.p rap. la art. 1451 Cpp, dispune luarea faţă de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, pentru o perioadă de 30.zile, începând de la data de 15.12.2012 şi până la data de 13.01.2013. În baza art. 1451 alin. 2 C.p.p cu referire la art. 145 C.p.p, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art. 145 alin. 12 C.p.p, pe durata măsurii preventive, inculpatul D****** I** zis “Gigi Jianu”, este obligat să nu comunice direct sau indirect cu numiţii: Manea Mihai, Dobrescu Marius Viorel, Dobre Gabriel şi Gavrilescu Eugen. În baza art. 145 alin. 22 C.p.p, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce ii revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Cu recurs în 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.12.2012, ora 13:00.