S* C****** I**** S**
DebitorE*** I***** S***
Lichidator judiciarD*******
CreditorS*** S***** S*** P*** L********* J******* I***** E***** S***
CreditorP******* - D*******
CreditorAprobă Raportul final nr. 1539/09.11.2021 şi admite cererea formulată de lichidatorul judiciar E.I. SPRL, . În temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC C.I.SRL . Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul judiciar E.I. SPRL, de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei. Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Definitivă. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 Ianuarie 2022.
Hotarare 20/2022 din 13.01.2022ia act de raportul asupra fondurilor şi raportul final, dispune afişarea lor la uşa instanţei, convoacă creditorii pentru discutarea propunerii de închidere a procedurii.
Incheiere de sedinta din 25.11.2021ia act de raportul de activitate depus la dosar, fixează termen pentru depunerea raportului final.
Incheiere de sedinta din 28.10.2021ia act de Raportul de activitate nr. 964/28.06.2021, fixează termen pentru continuarea procedurii de insolvenţă a debitoarei.
Incheiere de sedinta din 30.06.2021Raportat la prevederile art. 24 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic ia act de raportul de activitate nr. 563/09.04.2021, prin care s-a solicitat acordarea unui termen de verificare pentru continuarea procedurii. Totodată, ia act de tabelul definitiv actualizat al creanţelor nr. 562/09.04.2021, depus la dosar alăturat raportului. În baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic stabileşte termen de continuare a procedurii la data de 30.06.2021, sala 12, ora 10:00, dată pentru când lichidatorul judiciar va întocmi şi depune la dosar raportul asupra evoluţiei procedurii de faliment, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1), coroborate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Incheiere de sedinta din 14.04.2021Raportat la prevederile art. 24 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic ia act de raportul de activitate întocmit de lichidatorul judiciar sub nr. 85/22.01.2021. În baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic stabileşte termen de continuare a procedurii la data de 14.04.2021, sala 12, ora 09:00, dată pentru când lichidatorul judiciar va întocmi şi depune la dosar raportul asupra evoluţiei procedurii de faliment, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1), coroborate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Incheiere de sedinta din 27.01.2021Raportat la prevederile art. 122 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic ia act de raportul asupra fondurilor, respectiv de de planul de distribuire nr. 1, întocmit sub nr. 1300/24.09.2020 şi dispune afişarea unei copii după raport şi după plan la uşa tribunalului. Conform art. 122 alin. (3) teza I din Legea nr. 85/2006, comitetul creditorilor sau orice creditor poate formula contestaţii la raport şi la plan, în termen de 15 zile de la afişare. Raportat la prevederile art. 24 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic ia act de raportul de activitate nr. 1326/29.09.2020, prin care s-a solicitat aprobarea continuării procedurii de faliment în vederea încasării preţului integral în urma procesului-verbal de licitaţie publică şi adjudecare întocmit sub nr. 1623/11.10.2019, în vederea întocmirii raportului asupra fondurilor obţinute din lichidarea de active şi în vederea predării bunurilor mobile rămase în patrimoniul falitei la un centru de colectare deşeuri feroase. În baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic stabileşte termen de continuare a procedurii la data de 27.01.2021, sala 12, ora 09:00, dată pentru când lichidatorul judiciar va întocmi şi depune la dosar raportul asupra evoluţiei procedurii de faliment, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1), coroborate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Ia act de raportul de activitate nr. 741/22.06.2020, prin care s-a solicitat aprobarea continuării procedurii de faliment în vederea încasării preţului integral în urma procesului-verbal de licitaţie publică şi adjudecare întocmit sub nr. 1623/11.10.2019, în vederea întocmirii raportului asupra fondurilor obţinute din lichidarea de active şi în vederea predării bunurilor mobile rămase în patrimoniul falitei la un centru de colectare a deşeurilor feroase. În baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic stabileşte termen de continuare a procedurii la data de 30.09.2020, sala 12, ora 09:00, dată pentru când lichidatorul judiciar va întocmi şi depune la dosar raportul asupra evoluţiei procedurii de faliment, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1), coroborate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Incheiere de sedinta din 24.06.2020Constată suspendarea cauzei de plin drept, în baza dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, ţinând seama şi de prevederile art. 1 din Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Oradea nr. 6/18.03.2020, respectiv de prevederile art. 1 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru Judecători nr. 417/24.03.2020; următoarele măsuri vor fi dispuse în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgen?ă, conform art. 42 alin. (8) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020.
Rezolutie din 01.04.2020Amână judecarea cauzei la data de 01.04.2020, alte măsuri urmând a fi dispuse în dosarul de faţă după încetarea acţiunii de protest adoptate prin Hotărârea adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Satu Mare nr. 3 din data de 21 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020Ia act de tabelul definitiv consolidat actualizat al creanţelor; dispune afişarea acestuia la uşa tribunalului şi pune în vedere lichidatorului judiciar să depună dovada publicării acestuia în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Ia act de raportul de activitate cuprinzând propunerea de continuare a procedurii în vederea valorificării bunurilor. Stabileşte termen de control la data de 22.01.2020, sala 12, ora 9,00, pentru când pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar raport privind evoluţia procedurii de faliment în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) rap. la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Incheiere de sedinta din 02.10.2019Ia act de cererea de plată a creanţelor curente depusă spre ştiinţă de DGRFP; ia act de raportul de activitate nr. 900/20.05.2019 privind evaluarea cererii de plată a creditoarei; ia act de raportul de activitate nr. 1096/13.06.2019 şi fixează termen de control în vederea valorificării bunurilor, la data de 02.10.2019, sala 12, ora 9,00.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019în vederea valorificării bunurilor rămase în averea falitei.
Incheiere de sedinta din 21.03.2019în vederea valorificării bunurilor şi pentru a depune la dosar raport de activitate
Incheiere de sedinta din 17.01.2019în vederea valorificării bunurilor.
Incheiere de sedinta din 27.09.2018Ia act de raportul de activitate şi dispune continuarea procedurii pentru valorificarea bunurilor, fixând termen de control la data de 27.09.2019 pentru când lichidatorul judiciar va depune un raport privind stadiul lichidării însoţit de copii certificate de pe înscrisuri îndeplinite în interesul valorificării bunurilor.
Incheiere de sedinta din 07.06.2018pentru valorificarea bunurilor.
Incheiere de sedinta din 15.02.2018pentru continuarea operaţiunilor de valorificare a bunurilor şi depunerea unui nou raport privind stadiul lichidării.
Incheiere de sedinta din 07.12.2017pentru valorificarea bunurilor.
Incheiere de sedinta din 12.10.2017pentru valorificarea bunurilor.
Incheiere de sedinta din 15.06.2017pentru valorificarea bunurilor.
Incheiere de sedinta din 16.03.2017pentru valorificarea bunurilor.
Incheiere de sedinta din 20.10.2016pentru valorificarea bunurilor potrivit hotărârii creditorilor, depunere raport şi înscrisuri doveditoare.
Incheiere de sedinta din 26.05.2016Ia act de raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi dispune afişarea acestuia la uşa instanţei. Ia ctd e raportul privind modul de îndeplinire aa tribuţiilor şi dispune continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor.
Incheiere de sedinta din 18.02.2016pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 15.10.2015pentru continuarea procedurii urmând să se emite adresă lichidatorului judiciar cu menţiunea să să depună un raport detaliat asupra procedurii, dovada preluării patrimoniului debitoarei, măsurile luate pentru preluare, dovezi privind evaluarea şi stabilirea preţului de valorificare, procese verbale de licitaţie şi adjudecare, respectiv să desemneze un reprezentant cel puţin de 2 ori pe an - sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciar în măsura neîndeplinirii obligaţiilor stabilite.
Incheiere de sedinta din 18.06.2015pentru continuarea procedurii şi depunerea unui raport privind stadiul lichidării cu propuneri concrete.
Incheiere de sedinta din 05.03.2015pentru depunerea tabelului definitiv consolidat de creanţe.
Incheiere de sedinta din 05.02.2015Având în vedere îndrumarul CAO, stabileşte cauzei un nou calendar al procedurii generale de faliment.
Incheiere de sedinta din 13.11.2014pentru soluţionarea recursurilor declarate în cauză împotriva sentinţei de intrare în faliment şi depunerea unui raport trimestrial privind stadiul procedurii de reorganizare.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014pentru continuarea procedurii până după soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.
Incheiere de sedinta din 05.06.2014pentru depunerea tabelului consolidat al creanţelor.
Incheiere de sedinta din 08.05.2014Deschide procedura de faliment în formă generală.
Hotarare 253/2014 din 27.02.2014Ia act de raportul cu propunere de trecere în faliment în formă generală, procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor în care s-a aprobat această propunere. Dispune citarea părţilor. Emite adresă administratorului judiciar să depună dovada publicării în bpi a procesului verbal.
Incheiere de sedinta din 16.01.2014pentru continuarea procedurii de reorganizare şi emiterea unei adrese către administratorului judiciar să depună raport privind modul de respectare a graficului de plăţi reflectând activitatea debitoarei. Se comunică creditoarei SC Rompetrol Downstream SRL un exemplar al întâmpinării practicianului de insolvenţă.
Incheiere de sedinta din 05.12.2013pentru continuarea procedurii de reorganizare.
Incheiere de sedinta din 10.10.2013pentru continuarea procedurii şi depunerea raportului trimestrial.
Incheiere de sedinta din 16.05.2013Confirmă planul de reorganizare.
Hotarare intermediara 103/2013 din 24.01.2013Dispune citarea părţilor pentru confirmarea planului de reorganizare. Pune în vedere practicianului în insolvenţă depunerea dovezilor prev. de art. 98 - 99 din lege.
Incheiere de sedinta din 29.11.2012Acordă cauzei un termen intermediar fără citarea părţilor pentru ca amdinistratorul judiciar să completeze probatoriul, sens în care i se va emite adresă.
Incheiere de sedinta din 08.11.2012Ia act de planul de reorganizare depus la dosar şi dispune amânarea pricinii pentru depunerea actelor prev. de art. 98 - 99 din legea insolvenţei. Se vor cita părţile pentru confirmarea planului.
Incheiere de sedinta din 27.09.2012Pentru continuarea procedurii;- Ia act de tabelul definitiv al creanţelor şi dispune afişarea unui exemplar la uşa instanţei
Incheiere de sedinta din 16.08.2012Ia act de tabelul preliminar al creanţelor şi raportul de verificare a creanţeolor. Menţine calendarul procedurii.
Incheiere de sedinta din 02.08.2012Dispune continuarea procedurii conform calendarului pentru depunerea tabelului preliminar ala creanţelor.
Incheiere de sedinta din 05.07.2012pentru depunerea raportului cauze împrejurări conform calendatrului procedurii.
Incheiere de sedinta din 14.06.2012Deschide procedura insolvenţei în formă generală.
Hotarare intermediara 954/2012 din 25.05.2012