S* C***** S* P*** A************ J******* C***** T**** M**** C*******
Intimat LichidatorT*** A****
Contestator CreditorC****** A********
Creditor1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii depunerii contestaţiei, invocată de creditoarea C. A.2. Admite în parte contestaţia formulată în temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2006 de creditorul T. A. împotriva neînscrierii în tabelul preliminar al creanţelor împotriva averii debitoarei SC CIFCOM SA a creanţei sale chirografare în cuantum de 108.762,5 lei (25.000,00 euro la cursul leu/euro al BNR de la data deschiderii procedurii insolvenţei, 4,3505 lei/1 euro) sub condiţia soluţionării nefavorabile a cererii sale întemeiate pe dispoziţiile art. 931 din Legea nr. 85/2006, contestaţie înregistrată iniţial sub nr. 4801/1285/2011/a7, şi, în consecinţă:3. Dispune înscrierea sub condiţia suspensivă a denunţării de către administratorul judiciar C.I.I. TERPE MARIA CRISTINA a antecontractului de vânzare-cumpărare din 30 iunie 2006, modificat prin actele adiţionale din 10 iunie 2008 şi 15 iunie 2008, a creanţei creditorului T. A. în cuantum de 108.762,5 lei, în tabelul preliminar al creanţelor împotriva averii debitoarei SC CIFCOM SA, în categoria creanţelor chirografare, tabel definitivat prin sentinţa civilă nr. 2458/30 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 4801/1285/2011.4. Dispune înregistrarea şi afişarea de către administratorul judiciar a tabelului definitiv consolidat al creanţelor, modificat conform pct. 3 din dispozitivul prezentei sentinţe, la sediul Tribunalului Specializat Cluj, conform art. 74 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.5. Dispune conexarea prezentului dosar nr. 4801/1285/2011/a7* la dosarul nr. 4801/1285/2011.6. Definitivă şi executorie.7. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.8. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 ianuarie 2013.
Hotarare 43/2013 din 09.01.2013