M**** I**
ReclamantA**** D* P********** B****** - T***** E*****
IntimatEROARE!Dosar soluţionat la data de 16.11.2012.
Admite contestaţia, asa cum a fost precizata. Anulează decizia nr. 1/19.01.2012 emisă de intimată. Obligă intimata la reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. Admite in parte cererea contestatorului privind plata cheltuielilor de judecata si obliga intimata sa plateasca contestatorului cheltuieli de judecata in cuantum de 1000 lei reprezentand onorariu avocat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.11.2012
Lipsă de apărare, precum şi în vederea comunicării cererii precizatoare
Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată. Preschimbă termenul pentru data de 02.11.2012 C18, ora 8,30. Se vor cita părţile. Reclamantul cu mentiunea precizarii numarului si a datei deciziei a carei anulare o solicita cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata. Parata cu copia actiunii si a inscrisurilor depuse si cu mentiunea de a depune intampinare si toate actele de care intelege sa se foloseasca in aparare, cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata, sub sanctiunea prev. de art.272 C.muncii. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 septembrie 2012.