S* B******* C****** S** M*******
Intimat CreditorS* A****** S****** S** M*******
Intimat DebitorA***** I**** S******
Reclamant LichidatorD******* S******
Intimat CreditorS* R********* L****** I** S* B********
Intimat CreditorAdmite cererea. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Hotarare 864/2013 din 21.05.2013Pentru a da posibilitatea părţilor de a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză întocmit şi depus la dosar de către expert Viorica Mînican,
Incheiere de sedinta din 16.04.2013Admite cererea de reexaminare formulată de petentul Viorica Mînican, cu domiciliul în str. Mărăşti, nr. 12, bl. T2, sc.B, ap. 9, jud. Suceava, împotriva încheierii de şedinţă din data de 8 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia civilă în dosar nr. 4825/86/2009/a3*. Revine asupra amenzii în cuantum de 200 RON aplicată expertului petentul Viorica Mînican prin încheierea de şedinţă din data de 8 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia civilă în dosar nr. 4825/86/2009/a3*. Irevocabilă. Pune în vedere reprezentantului pârâţilor SC EUROSTRADE COMPANY SRL şi Hînţar Gavriluţă, ca în termen de 5 zile să depună la dosar dovada achitării diferenţei de onorariu expert în cuantum de 997 lei. Se va reveni cu adresă către expert Viorica Mînican, în sensul celei de la fila 38 dosar, cu menţiunea că a fost achitată de către pârâţi diferenţa de onorariu expert în cuantum de 997 lei.
Incheiere de sedinta din 05.03.2013În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. art. 1081, alin. 1, pct. 2, litera c Cod procedură civilă, amendează expertul Viorica Minican cu amendă în sumă de 200 lei. Se va reveni cu adresă către expert Viorica Minican, în sensul celei de la fila 28 dosar, sub sancţiunea amendării. Se va reface citativul, în sensul că în acesta vor fi trecuţi doar reclamantul ACCERR IPURL şi pârâţii Hânţar Gavriluţa,Vlădescu Neculae, Onufrei Gavril şi SC EUROSTRADE COMPANY SRL. Amână judecarea cauzei la data de 5 martie 2013, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă.
Admite proba cu o expertiză specialitatea evaluare bunuri mobile – utilaje. Stabileşte următoarele obiective pentru expertiza încuviinţată: 1. Să se stabilească valoarea de piaţă a staţiei de betoane ce a fost vândută de către debitoarea SC AMBIENT SERVICE SRL către SC EUROSTRADE COMPANY SRL, la data vânzării, în funcţie de starea fizică a bunului. 2. Să se stabilească valoarea de piaţă actuală a staţiei de betoane, în funcţie de starea fizică a bunului. Desemnează, prin tragere la sorţi, expert evaluator pe doamna Mînecan Viorica. Stabileşte onorariu provizoriu expert în cuantum de 600 lei în sarcina pârâtei SC EUROSTRADE COMPANY SRL şi pune în vedere apărătorului acesteia ca în termen de 5 zile să depună la dosar dovada achitării acestuia în contul expertului Mînecan Viorica. Se va face adresă către expertul desemnat prin care i se va solicita ca până la următorul să procedeze la efectuarea expertizei dispusă în cauză, conform obiectivelor stabilite de instanţă, cu menţiunea achitării onorariului provizoriu de către pârâta SC EUROSTRADE COMPANY SRL.
06.11.2012 citare părţi, ataşare dosar fond,depunere obiective, listă experţi
Constată că urmare a soluţionării cererii de abţinere formulată de completul C5FF cauza a fost rerepartizată aleatoriu completului C1FF, urmând a fi înaintată acestui complet spre competentă soluţionare.
scoate cauza de pe rolul completului C4FF.
Admite cererea de abţinere.
Pentru soluţionarea cererii de abţinere a completului C5FF, acordă termen la 28.09.2012
11.09.2012 continuare procedură
Admite cererea de abţinere a domnului judecător sindic Cojocaru Şchiopu Demetriad, cu privire la soluţionarea cauzei având ca obiect acţiune în anularea transferurilor patrimoniale formulată în dosar nr. 4825/86/2009*. Dispune trimiterea cauzei la arhivă în vederea distribuirii aleatorii, cu blocarea completului C4FF. Irevocabilă. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu.
15.05.2012 soluţionare cerere abţinere