Dosar 48311/299/2012 din 09.10.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 48311/299/2012
Data dosar:
09.10.2012
Instanta:
Judecătoria Sectorul 1 București
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.12.2012 la ora 8:30

    Complet: C8-penal fond
  • Soluţionare

    În baza art.86 al.1 din O.U.G. nr.195/2002, astfel cum a fost modificată şi completată, condamnă pe inculpatul I****** C****** A********, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art.71 din Codul penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b din Codul penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 86/1 din Codul penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art.86/2 din Codul penal. În baza art. 863 alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, lunar, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 359 C.p.p., pune în vedere inculpatului dispoziţiile 864 şi art.83 din Codul penal. În baza art.71 alin.5 din Codul penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.191 alin.1 C.p.p., obligă inculpatul la plata a 800 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu (200 lei) urmând a fi avansat din fondurile MJ. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11.12.2012.

  • Sedinta din data de 13.11.2012 la ora 8:30

    Complet: C8-penal fond
  • Încheiere

    lipsa inculpatului.

Flux dosar


Actualizare GRPD