M**** G****** C*******
Recurent InculpatM**** D***** R*****
Recurent InculpatF**** F***** A***
Recurent InculpatRespinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii MATEI GABRIEL – CRISTIAN, MOLEA DANIEL – RĂZVAN şi FOLEA FLORIN – ALIN, în prezent aflaţi în Penitenciarul Colibaşi, împotriva încheierii din 20 august 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea - secţia penală în dosarul nr. 4832/90/2012. Obligă pe recurenţii – inculpaţi Matei Gabriel – Cristian şi Molea Daniel – Răzvan la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, iar pe recurentul – inculpat Folea Florin – Alin la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiţie. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 august 2012, la Curtea de Apel Piteşti -secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.