U** M*********** T**** S*******
ReclamantC****** A***** E***** P*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul MUNICIPIUL TÂRGU SECUIESC prin PRIMAR în contradictoriu cu pârâtul CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ EDUARD PREDESCU. Declară nulitatea absolută a contractului de asistenţă juridică nr. 398797/15.06.2012, înregistrat la Primăria Târgu Secuiesc sub nr. 5465/15.06.2012, încheiat de părţi şi a facturilor nr. 216/15.06.2012 şi nr. 217/15.06.2012, emise de pârât. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a efectelor actului atacat. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică în data de 10.11.2014.
Hotarare 12135/2014 din 10.11.2014Amână pronunţarea pentru data de 10.11.2014. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.11.2014.
Admite excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamant. Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul MUNICIPIUL TÂRGU SECUIESC în contradictoriu cu pârâtul CABINET DE AVOCAT EDUARD PREDESCU în favoarea Tribunalului Covasna. Constată ivit conflict negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Tribunalul Covasna. Dosarul va fi înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.09.2013.
Hotarare 13077/2013 din 02.09.2013