I***** S******
InculpatCondamnă pe inculpatul I***** S******, la: - 8(opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu art. 320/1 c.p.pen. - 1(un) an şi 6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului prev. şi ped. de art. 89 al.1 din OUG 195/2002 cu art. 320/1 c.p.pen. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. c.pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza 2 c.pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 c.pen. În baza art. 81.82 c.pen. şi art. 71 al 5 c.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni reprezentând termen de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 c.pen. În baza art.192 pct. 2 lit.b c.pr.pen. obligă inculpatul să plătească suma de 450 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 1o zile de la pronunţare cu inculpatul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.02.2012.