G**** T**** M****
ReclamantC***** C******* S****** M********
PârâtP****** C******* B*** M***
Pârâtadmite cererea formulată de reclamanta Go. T.M. în contradictoriu cu pârâţii: Clubul Copiilor Sighetu Marmaţiei cu sediul în Sighetu Marmaţiei, str. Gh. Doja, nr. 46, P****** C******* B*** M***, cu sediul în Baia Mare, str. Petofi Sandor, nr. 8 şi în consecinţă: Obligă pe pârâte să calculeze drepturile salariale ale reclamantei începând cu data de 01.01.2010 şi până la 31.08.2010 utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008 şi să-i plătească acesteia drepturile salariale neacordate pentru această perioadă , reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite conform dispoziţiei anterioare şi cele efectiv încasate, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi 6. 11.2012.
la 6.11.2012
se va comunica întâmpinarea depusă de pârâta Clubul Copiilor