M**** B*****
RecurentM**** I**** O*****
RecurentS* V******** R****** S*
RecurentS* V******** R****** S*********** C*** N*****
IntimatI. Ia act de renunţarea recurenţilor-intimaţi M.B.şi M.I.O., la judecarea recursului formulat, în contradictoriu cu intimata-recurentă SC V.R.SA, împotriva sentinţei civile nr. 19580/12 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 4893/211/2011. II. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata-recurentă SC V.R.SA în contradictoriu cu recurenţii intimaţi M.B.şi M.I.O., împotriva sentinţei civile nr. 19580/12 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 4893/211/2011, pe care o menţine în întregime. Irevocabilă.
Hotarare 79/2015 din 20.03.2015Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 20.03.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2015Cu majoritate de voturi: I. Admite în parte cererile recurenţilor-intimaţi M. B. şi M. I. O. şi a intimatei recurente SC V. R. SA, şi, în consecinţă: II. Ia act de tranzacţia intervenită între recurenţii-intimaţi M. B. şi M. I. O., pe de o parte şi intimata SC V. R.SA, pe de altă parte. III. Respinge, ca neîntemeiate, cererile recurenţilor-intimaţi M. B. şi M. I. O. şi a intimatei-recurente SC V. R. SA prin care au solicitat instanţei să ia act de tranzacţia mai sus arătată, în limita în care aceste cereri au ca obiect stingerea pe calea tranzacţiei a litigiului având ca obiect recursul recurenţilor-intimaţi M. B. şi M. I. O., formulat în contradictoriu cu intimata SC V. R. SA şi, respectiv, recursul intimatei-recurente SC V. R. SA, formulat în contradictoriu cu recurenţii-intimaţi M .B. şi M. I. O. vizând modificarea sentinţei civile nr. 19580/12 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 4893/211/2011, în sensul constatării caracterului abuziv, respectiv al respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv şi, în consecinţă, a constatării nulităţii, respectiv a menţinerii clauzelor cuprinse în art. 3 lit. d, art. 3.10, respectiv art. 3.11 din „condiţiile generale” ale fiecărei convenţii, respectiv art. 5 lit. a din „condiţiile speciale” ale fiecărui contract de credit, art. 3.5 din „condiţiile generale” ale fiecărei convenţii, art. 8.1, lit. a, liniuţele a 2-a şi a 3-a, lit. b, lit. c şi lit. d din „condiţiile generale” ale fiecărei convenţii, art. 10.1, lit. a, b şi c şi art. 10. 2 din „condiţiile generale” ale fiecărei convenţii, precum şi în sensul constatării caracterului abuziv, respectiv al respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv şi, în consecinţă, a constatării nulităţii, respectiv a menţinerii clauzei privind comisionul de administrare a creditului din actul adiţional nr. 1 la convenţia de credit nr. 0143212/IT/7 martie 2008 propus spre semnare de către banca intimată recurentă. IV. Menţine suspendarea judecării recursurilor, în limitele respingerii cererilor recurenţilor-intimaţi M. B. şi M. I. O. şi a intimatei-recurente SC V. R. SA prin care au solicitat instanţei să ia act de tranzacţia mai sus arătată, până la pronunţarea hotărârii preliminare ce face obiectul dosarului CJUE C-143/13. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 iunie 2013. Cu opinia separată a d-lui judecător I. P., în sensul admiterii în întregimea a cererilor recurenţilor-intimaţi M. B. şi M. I. O. şi a intimatei recurente SC V. R. SA, având ca obiect solicitările adresate instanţei de recurs pentru a se lua act de tranzacţia mai sus arătată, cu consecinţa stingerii totale a litigiului.
Hotarare 416/2013 din 17.06.2013Dispune, din oficiu sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare asupra următoarei întrebări vizând interpretarea art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE : „Având în vedere faptul că, în conformitate cu art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu se poate raporta nici la definirea obiectului contractului, nici la caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil; Şi Dat fiind faptul că, în conformitate cu art. 2 alin. 1 lit. a din Directiva 2008/48/CE, definiţia dată de Directiva 2008/48/CE prin art. 3 lit. g noţiunii de cost total al creditului pentru consumator, care include toate comisioanele pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit de consum, este inaplicabilă pentru determinarea obiectului unui contract de credit garantat printr-o ipotecă ; Atunci Noţiunile de „obiect” şi/sau „preţ” din cuprinsul art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE pot fi interpretate în sensul că aceste noţiuni - „obiectul” şi/sau „preţul” unui contract de credit garantat printr-o ipotecă – cuprind, printre elementele ce formează contraprestaţia instituţiei de credit şi dobânda anuală efectivă a acestui contract de credit garantat printr-o ipotecă, formată în special din dobânda fixă sau variabilă, comisioane bancare şi alte costuri incluse şi definite în contractul de credit ? În conformitate cu art. 54 din Regulamentul de procedură, propune Curţii de Justiţie a Uniunii Europene conexarea cauzei care se va forma pe baza prezentei cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare la cauza C-236/12. Dispune suspendarea judecării recursului obiect al dosarului nr. 4893/211/2011 până la pronunţarea hotărârii preliminare. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 noiembrie 2012.
Hotarare intermediara din 26.11.2012amana pronuntarea pentru data de 26.11.2012
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2012s-a încuviinţat cererea de amânare formulată de reprezentantele recurentelor pentru a-şi exprima punctul de vedere raportat la chestiunea pusă în discuţie de către instanţă la acest termen
Incheiere de sedinta din 29.10.2012Formulat declaraţie de abţinere de către d-na judecător Koşa Nicoleta. Admite abţinerea declarată de d-na judecător Nicoleta Koşa în cerea de priveşte soluţionarea dosarului nr. 4893/211/2011. Dispune continuarea judecării dosarului de completul de recurs cu următoarea componenţă: d-nul judecători Flavius Moţu- preşedinte. d-na judecător Dana Dudaş- membru şi d-l judecător Iulian Păcurar- membru.