I**** G******* c* d******* C************ A**** M****
ReclamantC*** S********* D* P***** M*****
PârâtRespinge acţiunea de asigurări sociale formulată de reclamantul Ignat Gheorghe , împotriva pârâtei Casa Sectorială de Pensii a MAN Bucureşti. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică , azi, 23.01.2013
Hotarare 279/2013 din 23.01.2013Apreciind necesar ca reclamantul să arate în concret perioada la care se referă toate pretenţiile sale, respectiv data până la care solicită calcularea indemnizaţiei lunară reparatorie începând cu luna ianuarie 2011, datorată prin raportare la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat prev.de art.15 din Legea nr.287/2010; acordarea indemnizaţiei lunară reparatorie calculată la valoarea de 2022 şi diferenţa de drepturi dintre indemnizaţia calculată şi cea plătită , precum şi În vederea comunicării unui exemplar din Răspunsul la întâmpinare depus la acest termen de reclamant, conform dispoziţiilor art.86 Cod procedură civilă,
În vederea comunicării unui exemplar din întâmpinare reclamantului, conform dispoziţiilor art.86 Cod procedură civilă, pentru justa soluţionare a cauzei