A****** C*******
ReclamantS* T******* I******* T****** S**
PârâtRespinge excepţia tardivităţii cererii de repunere în situaţia anterioară desfacerii contractului de muncă. Admite în parte contestaţia, Anulează Decizia nr. 8 din 29.04.2011 emisă de intimată privind încetarea contractului individual de muncă al contestatorului ca urmare a acordului părţilor. Obligă intimata să îl reintegreze pe contestator pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă. Obligă intimata să-i plătească contestatorului o despăgubire egală cu drepturile salariale actualizate, majorate şi indexate (inclusiv adaosurile salariale prevăzute de litera I din contractul individual de muncă înregistrat la ITM Iaşi, punct de lucru Paşcani sub nr. 29015/29.11.2007 ce se vor stabili în faza de executare) calculate începând cu data de 30.04.2011 şi până la data reintegrării efective. Respinge cererea privind anularea înscrisului intitulat „contract individual de muncă nr. 24/29.04.2011”.
Hotarare 3499/2012 din 19.12.2012Amână pronunţarea la 19.12.2012
Amână pronunţarea la 12.12.2012
Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă
Acordă termen pentru administrarea probelor
Acordă termen pentru administrarea probelor