D***** F******
ReclamantM***** P****
PârâtM***** M*****
PârâtM***** M****
PârâtSoluţionat la data de 29.03.2013.
Admite cererea formulată de reclamantul Duţică Florian, cu domiciliul în comuna Şelaru, sat Şelaru nr.177, judeţul Dâmboviţa. Îndreaptă eroarea materială strecurată în sentinţa civilă nr.5122/29.03.2013, prenumele corect al reclamantului fiind Florian. Prezenta încheiere face parte integrantă din hotărârea pe care o îndreaptă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26.04.2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 26.04.2013Admite cererea în condiţiile acordului de mediere întocmit la data de 14.02.2013 în Găeşti în faţa mediatorului Lazăr Daniela. Respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, fiind neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.03.2013.
Hotarare 5122/2013 din 29.03.2013Preschimbă primul termen acordat în cauză de la 6 septembrie 2013 la 29 martie 2013. Se citează părţile. Supusă controlului judiciar odată cu fondul cauzei Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01.03.2013.
Incheiere de sedinta din 01.03.2013