D*** A********
InculpatÎn temeiul art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. şi art. 37 lit. a) C.pen. condamnă pe inculpatul D*** A********, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În temeiul art. 83 alin. 1 C.pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2567/11.12.2006 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 22.12.2006 şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezentul dosar este concurentă cu infracţiunea pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 432/07.09.2012 a Judecătoriei Cornetu, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 18.09.2012 (prin care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2567/11.12.2006 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 22.12.2006). În baza art. 36 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C.pen., contopeşte pedeapsa indivizibilă de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 432/07.09.2012 a Judecătoriei Cornetu, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 18.09.2012 (incluzând pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2567/11.12.2006 şi pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 432/07.09.2012, ca urmare a revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2567/11.12.2006) cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată în prezentul dosar şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi lit. b) Cod penal. În baza art. 36 alin. 3 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului în prezentul dosar durata deja executată de la data de 22.09.2012 la zi (în baza sentinţei penale nr. 432/07.09.2012 a Judecătoriei Cornetu, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 18.09.2012). Anulează MEPI nr. 692/2012 din 20.09.2012 emis de Judecatoria Cornetu şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii stabilite prin prezenta sentinţă. In baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public si de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.02.2013.
Hotarare 156/2013 din 26.02.2013Amână pronunţarea la 26.02.2013. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.02.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2013