S****** V*******
Recurent Inculpat - Parte vătămatăS****** F*****
Recurent Inculpat - Parte vătămatăP***** F*****
Recurent Inculpat - Parte vătămatăA***** M****
Recurent InculpatH****** E**** A********
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului împotriva sentinţei penale nr. 53/21.10.2011 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pe care o casează sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice, al pedepselor rezultante şi al cuantumului termenului de încercare stabilit pentru fiecare inculpat, al omisiunii pronunţării asupra cererii inculpaţilor părţi civile S****** V******* şi S****** F***** privind cheltuielile judiciare, al aplicării dispoziţiilor art. 193 Cod procedură penală. Rejudecând cauza în aceste limite, În baza art. 334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. 1 şi 2 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal. 1.În baza art.322 alin.1 C.penal, condamnă inculpatul S****** V******* la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare. În baza art.321 alin.2 C.penal, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art.33 lit.a C.penal şi art.34 lit.b C.penal, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Majorează termenul de încercare de la 3 ani şi 3 luni la 4 ani. 2. În baza art.322 alin.1 C.penal, condamnă inculpatul S****** F***** la pedeapsa de 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare. În baza art.321 alin.2 C.penal, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art.33 lit.a C.penal şi art.34 lit.b C.penal, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Majorează termenul de încercare de la 3 ani la 4 ani. 3. În baza art.322 alin.1 C.penal, condamnă inculpatul P***** F***** la pedeapsa de 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare. În baza art.321 alin.2 C.penal, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art.33 lit.a C.penal şi art.34 lit.b C.penal, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Majorează termenul de încercare de la 3 ani la 4 ani. 4. În baza art.322 alin.1 C.penal, condamnă inculpatul A***** M**** la pedeapsa de 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare. În baza art.321 alin.2 C.penal , condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art.33 lit.a C.penal şi art.34 lit.b C.penal, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Majorează termenul de încercare de la 3 ani la 4 ani. 5. În baza art.322 alin.1 C.penal, condamnă inculpatul HARTVIG EUGEN-ALEXANDRU, la pedeapsa de 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare. În baza art.321 alin.2 C.penal, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art.33 lit.a C.penal şi art.34 lit.b C.penal, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Majorează termenul de încercare de la 3 ani la 4 ani. 6. În baza art.322 alin.1 C.penal, condamnă inculpatul DOGARU IOAN TUDOREL la pedeapsa de 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare. În baza art.321 alin.2 C.penal, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art.33 lit.a C.penal şi art.34 lit.b C.penal, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Majorează termenul de încercare de la 3 ani la 4 ani. 7. În baza art.322 alin.1 C.penal, condamnă inculpatul BOCÂRNEA SERGIU-GHEORGHE la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare. În baza art.321 alin.2 C.penal, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art.33 lit.a C.penal şi art.34 lit.b C.penal, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Majorează termenul de încercare de la 3 ani şi 3 luni la 4 ani. 8. În baza art.322 alin.1 C.penal, condamnă inculpatul BOCÂRNEA GHEORGHE la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare. În baza art.321 alin. 2 C.penal, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art.33 lit.a C.penal şi art.34 lit.b C.penal, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Majorează termenul de încercare de la 3 ani şi 3 luni la 4 ani. În baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală, respinge cererea inculpaţilor părţi civile S****** V******* şi S****** F***** privind obligarea celorlalţi inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare. În baza art. 191 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpaţii să achite câte 94 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în total 760 lei, din care 590 lei reprezentând cheltuieli în cursul urmăririi penale şi 190 lei cheltuieli judiciare pe parcursul judecăţii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate. Respinge recursurile declarate de inculpaţii S****** V*******, S****** F*****, Pastor Flroin, A***** M****, H****** E**** A********, Dogaru Ioan Tudorel, Bocârnea Sergiu Gheorghe şi Bocârnea Gheorghe, împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă recurenţii inculpaţi să plătească cheltuieli judiciare câte 175 lei, cheltuieli judiciare
având în vedere lipsa de timp pentru deliberare amână pronunţarea la data de 12 aprilie 2012
amână pronunţarea la data de 5 aprilie 2012