C**** C****** N****** ( T******
InculpatCondamnă pe inculpatul C.C.N., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, prevăzută de art. 86 al. 2 teza finală din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 81, 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal şi, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 550 lei. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 17.04.2013.
Hotarare 953/2013 din 17.04.2013La data de 17.04.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.04.2013Termen acordat, faţă de lipsa inculpatului, precum şi faţă de lipsa martorului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 20.02.2013Faţă de lipsa inculpatului. Administrare probe testimoniale.
Incheiere de sedinta din 05.12.2012- pentru lipsa inculpatului
Faţă de lipsa inculpatului. Se va emite mandat de aducere a acestuia în instanţă.