I**** L******
CondamnatAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale.
Admite cererea formulată de persoana privată de libertate I**** L******, în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui în executarea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 569/2012 a Judecătoriei Vaslui, mandat de executare nr. 629/2012. În baza art. 131 alin. 1 şi art. 133 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, recunoaşte pe teritoriul României sentinţa penală nr. A43764121 din data de 17.09.2008 pronunţată în Ungaria, în cauza 17.B.781/2006-54 de Tribunalul din Capitală, definitivă la 17.09.2008, prin care a fost condamnat I**** L******, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 170 (1) (5) întorsura 1 Cod penal cu suspendarea pedepsei pe o perioadă de încercare de 4 ani. Constată că fapta pentru care I**** L****** a fost condamnat pe teritoriul Ungariei prin sentinţa penală nr. A43764121 din data de 17.09.2008, pronunţată de Tribunalul din Capitală, definitivă la 17.09.2008, corespunde în legislaţia română infracţiunii de: vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin 2 Cod penal. În baza art. 131 raportat la art. 133 alin 3 şi art 132 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală substituie pedepsei aplicate prin s.p. nr. A43764121 din data de 17.09.2008 pronunţată de Tribunalul din Capitală, pedeapsa de 2 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 82 C.p. Constată că fapta din 14.08.2005, pentru care I**** L****** a fost condamnat prin sentinţa penală A43764121 a Tribunalului din Capitală, definită la 17.09.2008 şi faptele din februarie-martie 2008 pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 33/2009 a Judecătoriei Podu Turcului, sunt concurente. În baza art. 85 Cod penal anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. A43764121 din data de 17.09.2008 pronunţată de Tribunalul din Capitală, definitivă la 17.09.2008, aşa cum a fost recunoscută şi substituită. În baza art. 449 alin 1 C.p.p. descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 569/2012, rămasă definitivă prin retragerea recursului la 18.07.2012, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta de furt calificat din 2.07.2010- p.v. Samson Anica – s.p. nr. 75/2011 a Judecătoriei Podu Turcului, modificata prin d.p. 32/2012 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta de furt calificat din 2.07.2010- p.v. Antohi Constantin- s.p. nr. 75/2011 a Judecătoriei Podu Turcului, modificata prin d.p. 32/2012 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta de furt calificat din 14/15.03.2010- p.v. Deaconescu Cătălin Mihail- sp. 75/2011 a Judecătoriei Podu Turcului, modificata prin d.p. 32/2012 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta de furt calificat din aprilie 2009- p.v. Antohi Constantin- s.p. nr. 75/2011 a Judecătoriei Podu Turcului, modificata prin d.p. 32/2012 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta de furt calificat din noiembrie 2009- p.v. Antohi Constantin- s.p. nr. 75/2011 a Judecătoriei Podu Turcului, modificata prin d.p. 32/2012 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta de furt calificat în formă continuată prin s.p. nr. 33/2009 a Judecătoriei Podu Turcului. În baza art 449 alin 1 C.p.p. rap. la art. 85 C.p., art. 33 lit. a C.p., art. 34 lit.b C.p., art.36 C.p., contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin s. p. A43764121 din data de 17.09.2008, recunoscută conform menţiunilor de mai sus cu pedeapsa de 3 ani de închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prin s.p. 33/2009 a Judecătoriei Podu Turcului, definitivă prin d.p. 142/2010 a Curţii de Apel Bacău, în pedeapsa cea mai grea de trei ani de închisoare, la care se va aduga un spor de 3 luni închisoare, urmând ca persoana privată de libertate I**** L****** să execute pedeapsa finală de 3(trei) ani şi 4(patru) luni închisoare. În baza art 449 alin 1 C.p.p. rap. la art 40 alin 1 C.p., art. 34 lit.b C.p., art.36 C.p., contopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare cu urmatoarele pedepse: - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta de furt calificat din 2.07.2010- p.v. Samson Anica – s.p. nr. 75/2011 a Judecătoriei Podu Turcului, modificata prin d.p. 32/2012 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta de furt calificat din 2.07.2010- p.v. Antohi Constantin- s.p. nr. 75/2011 a Judecătoriei Podu Turcului, modificata prin d.p. 32/2012 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta de furt calificat din 14/15.03.2010- p.v. Deaconescu Cătălin Mihail- sp. 75/2011 a Judecătoriei Podu Turcului, modificata prin d.p. 32/2012 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta de furt calificat din aprilie 2009- p.v. Antohi Constantin- s.p. nr. 75/2011 a Judecătoriei Podu Turcului, modificata prin d.p. 32/2012 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta de furt calificat din noiembrie 2009- p.v. Antohi Constantin- s.p. nr. 75/2011 a Judecătoriei Podu Turcului, modificata prin d.p. 32/2012 în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni de închisoare, la care se va adăuga sporul de 4 luni închisoare (aplicat cu autoritate de lucru judecat prin s.p.569/2012), urmând ca persoana privată de libertate I**** L****** să execute pedeapsa finală de 3 ani şi 8 luni închisoare. Pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal, va interzice condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 C.p. lit. a teza a II a şi lit. b C.p. În baza art. 36 alin. 3 C. P. şi art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, va deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni de închisoare, durata deja executată: -15.05.2008- 17.09.2008 (perioadă executată pe teritoriul Ungariei) -de la 19.02.2011 la zi (perioadă executată pe teritoriul Romaniei) Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 569/ 2012 a Judecatoriei Vaslui şi dispune emiterea unor noi forme de executare conform dispoziţiilor prezentei sentinţe, după rămânerea sa definitivă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale anterior menţionate. În baza art. 132 alin. 6 Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală prezenta hotărâre se va comunica şi Ministerului Justiţiei, după rămânerea sa definitivă. În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru persoana privată de libertate I**** L****** Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.12.2012
Hotarare 1389/2012 din 07.12.2012Amână pronunţarea la 07.12.2012.
Amână pronunţarea la 03.12.2012.
ataşarea sentinţelor penale nr. 75/2011 şi 33/2009.
administrare probe - cerere de asstenţă judciară internaţională la autorităţile maghiare.
adresa pentru comunicarea cazierului judiciar al condamnatului.