Dosar 49909/299/2012 din 17.10.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 49909/299/2012
Data dosar:
17.10.2012
Instanta:
Judecătoria Sectorul 1 București
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.12.2012 la ora 8:30

    Complet: Complet PENAL amanari pronuntare jud. GARGALE A.
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p. şi cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a C.p. rap. la art. 76 alin. 1 lit. e C.p., condamnă pe inc. T*** M**** D** la pedeapsa închisorii de 6 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 al.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. În baza art. 81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 C.pen. În baza art. 71 al.5 C.pen suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei principale. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs, în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.12.2012.

    Hotarare 1184/2012 din 14.12.2012
  • Sedinta din data de 05.12.2012 la ora 8:30

    Complet: C5-penal fond
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la termenul de judecată din 14.12.2012

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2012
  • Sedinta din data de 07.11.2012 la ora 8:30

    Complet: C5-penal fond
  • Amână cauza

    lipsă apărare inculpat

Flux dosar


Actualizare GRPD