D** O**** A*** V******* C********* C* D********* A***
PârâtD**** M***** I****
ReclamantS******* M****** D* U****** D** C********* P******* C*** N*****
PârâtS* A********* R********* A***** S** A***** C* N******** C****** L* 0*********
Chemat în garanţieRespinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului SPITALUL MILITAR DE URGENŢĂ ”DR. CONSTANTIN PAPILIAN” CLUJ-NAPOCA. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de către reclamanta D**** M***** I**** în contradictoriu cu pârâţii OPREA ARON VALENTIN CONSTANTIN şi SPITALUL MILITAR DE URGENŢĂ ”DR. CONSTANTIN PAPILIAN” CLUJ-NAPOCA. Obligă în solidar pârâţii la plata către reclamantă a despăgubirilor civile cu titlu de daune materiale, constând în: suma de 700 lei, reprezentând contravaloare servicii medicale şi suma reprezentând diferenţa dintre salariul lunar net ce i s-ar fi cuvenit reclamantei potrivit legii, în perioada august 2010-martie 2011, în cazul în care nu s-ar fi aflat în concediu medical şi salariul net efectiv încasat în perioada menţionată. Obligă în solidar pârâţii la plata către reclamantă a despăgubirilor civile constând în suma de 15.000 euro, cu titlu de daune morale. Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Obligă în solidar pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată parţiale în cuantum de 12.130 lei, compusă din taxă judiciară de timbru parţială în cuantum de 880 lei, timbru judiciar parţial în cuantum de 1 leu, costuri aferente expertizelor medico-legale în cuantum de 1.249 lei şi onorariu avocaţial parţial în cuantum de 10.000 lei. Respinge solicitarea pârâtului OPREA ARON VALENTIN CONSTANTIN privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.06.2022.
Hotarare 3374/2022 din 03.06.2022Amână pronun?area pentru data de 03.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.06.2022Amână pronun?area pentru data de 02.06.20225.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.05.2022Amână pronunţarea pentru data de 26.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2022Amână pronunţarea pentru data de 19.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.05.2022Amână pronunţarea pentru data de 12.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2022Amână pronunţarea pentru data de 05.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2022Amână pronunţarea pentru data de 28.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2022Amână pronunţarea pentru data de 21.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.04.2022Amână pronunţarea pentru data de 14.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2022Pentru a da posibilitatea părţilor să îşi pregătească apărarea şi pentru a lua cunoştinţă de pe portalul instanţei de avizarea raportului de expertiză medico-legală din data de 24.12.2020, avizat de către Comisia de Avizare şi Control prin avizul nr. E2/127/2020 din data de 13.01.2021, efectuate la I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucureşti va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 10.02.2022Dispune revenirea cu adresă către Comisia Superioară Medico-Legală de pe lângă Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucure?ti, cu menţiunea de a proceda la avizarea ultimului raport de expertiză întocmit în prezenta cauză
Incheiere de sedinta din 10.12.2021lipsa avizării raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 01.10.2021avizarea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 28.05.2021Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 11.03.2021, sala 76, complet C15, pentru data de 28.05.2021, sala 76, complet C 1 Tutelă şi familie.
Incheiere de sedinta din 02.03.2021angajare apărător
Incheiere de sedinta din 28.01.2021in vederea intocmirii si depunerii raportului de expertiza medico legala la dosar
Incheiere de sedinta din 08.10.2020În vederea efectuării noii expertize medico-legale la INML Bucureşti,, Mina Minovici’’,
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Suspendat de drept, în temeiul art. 412 alin. 1 pct. 8 C.proc.civilă raportat la art. 63 alin.11 din Decretul nr. 240/14.04.2020 şi Hotărârile Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Cluj nr. 26/30.03.2020.
În vederea efectuării noii expertize medico-legale la INML Bucureşti,, Mina Minovici’’,
Incheiere de sedinta din 27.02.2020În vederea efectuării unei noi expertize medico-legale la INML Bucureşti,, Mina Minovici’’
Incheiere de sedinta din 05.12.2019În vederea revenirii cu adrese
Incheiere de sedinta din 10.10.2019îN VEDEREA EMITERII DE ADRESĂ.
Incheiere de sedinta din 04.07.2019În vederea depunerii raportului de expertiză medico-legală,
Incheiere de sedinta din 06.06.2019În vederea depunerii raportului de expertiză medico-legală
Incheiere de sedinta din 11.04.2019În vederea depunerii raportului de expertiză medico-legală,
Incheiere de sedinta din 14.02.2019În vederea depunerii raportului de expertiză medico-legală,
Incheiere de sedinta din 25.10.2018În vederea finalizării raportului de expertiză medico-legală,
Incheiere de sedinta din 12.07.2018În vederea finalizării raportului de expertiză medico-legală,
Incheiere de sedinta din 24.05.2018În vederea finalizării raportului de expertiză medico-legală,
Incheiere de sedinta din 01.03.2018În vederea depunerii raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 07.12.2017În vederea depunerii raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 28.09.2017În vederea finalizării raportului medico-legal.
Incheiere de sedinta din 15.06.2017În vederea lămurii aspectelor contradictorii din cele două expertize, înaintează dosarul IML Bucureşti.
Incheiere de sedinta din 20.04.2017pentru comunicarea răspunsului de la IML cu toate părţile
Incheiere de sedinta din 13.03.2017În vederea îndeplinirii activităţii de judecată de către completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei ca urmare a desfiinţării Completului C19, pe rolul căruia se afla prezentul dosar, amână judecarea cauzei la data de 13.03.2017, Completul C.15, sala 168, ora 8:30, termen pentru când: Se menţin dispoziţiile încheierii de sedinţă din 03.11.2016 privind revenirea cu adresa la INML „Mina Minovoici”. (f. 11/LD) Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.01.2017.
Incheiere de sedinta din 26.01.2017Amana solutionarea cauzei pentru data de 26.01.2017, sala 102, ora 10.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand : - se revine cu adresa la INML “Mina Minovici “ Bucuresti pentru a ne comunica in timp util raspunsurile solicitate de instanta . Pronuntata in sedinta publica din 03.11.2016
Incheiere de sedinta din 03.11.2016Amana solutionarea cauzei pentru data de 03.11.2016, sala 102, ora 10.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand : - se revine cu adresa la INML “Mina Minovici “ Bucuresti pentru a ne comunica in timp util raspunsurile solicitate de instanta . Pronuntata in sedinta publica din 22.09.2016
Incheiere de sedinta din 22.09.2016Amana solutionarea cauzei pentru data de 22.09.2016, sala 102, ora 12.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand : se emite adresa la INML“Mina Minovici” Bucuresti cu solicitarea emiterii unui aviz in care sa se raspunda la urmatoarele intrebari : - 1. Daca exista concluzii contradictorii intre actele medico-legale efectuate in cauza? - 2. Daca pot fi avizate concluziile actelor medico- legale sau se recomanda refacerea acestora? - 3. Daca raportat la obiectiunile la raportul initial de expertiza, s-a procedat in mod corect la efectuarea unui nou raport de expertiza medico legala de catre alti medici legisti, raport care a fost avizat de comisia de avizare si control? - 4. Daca raportat de noile acte medicale fata de care instanta a apreciat ca se impune efectuarea in cauza a unei noi expertize medico-legale, aceasta urmeaza a fi efectuata in cadrul IML Cluj sau in cadrul INML “Mina Minovici” Bucuresti. Daca noua expertiza este de competenta IML Cluj aceasta poate fi efectuata de medici care au efectuat deja acte medico- legale, sau care au facut parte din comisia de avizare? ?( a se avea in vedere incheierea din 28.01.2016- f.40/vol.II. ) - 5. Daca, in ipoteza in care la IML Cluj nu mai exista nici un medic-legist care sa nu se fi pronuntat in actele medico legale efectuate deja, daca noua expertiza se poate efectua de un alt IML din tara, respectiv de alti medici legisti din cadrul unui alt IML. Se comunica intreg dosarul cauzei la INML Mina Minovici Bucuresti si se solicita a se avea in vedere toate actele medicale depuse de reclamanta si toate actele medico-legale efectuate deja in cauza. Pronuntata in sedinta publica din 28.07.2016.
Incheiere de sedinta din 28.07.2016Amana solutionarea cauzei pentru data de 28.07.2016, sala 102, ora 12.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand : - se revine cu adresa la IML Cluj pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale va dispune comunicarea intregului dosar, respectiv ambele volume, cu precizarea ca la efectuarea acestei expertize sa se aiba in vedere urmatoarele inscrisuri : - actele medicale depuse la dosar la filele 6-12/vol.2 si 49-53, obiectivele inaintate la data de 20.02.2013 atasate la dosar la fila 181-182/vol.1, la obiectivele din 30.10.2013 (f.226-vol.1), notele de sedinta din 16.09.2014 (f.284-vol.1), notele de sedinta din 29.01.2015 (f.1-5/vol.2) cu noile obiective stipulate (f.3/vol.2). Totodata cu ocazia noii expertize IML sa se precizeze daca interventia din 31.03.2016 s-a impus ca urmare a interventiilor chirugicale efectuate de dr. Valentin Oprea in anul 2010. Se va comunica la IML Cluj ca noul raport medico legal sa fie intocmit de alti experti fata de cei care au mai participat la efectuarea celorlalte expertize, (Raportul de expertiza medico legala din data de 19.04.2013 sub nr. 8710/II/f/10 a fost intocmit de catre Dr. Mugur Pop si Dr. Florin Popovici – medici primari legisti din cadrul IML Cluj, f 205-217, vol.I; Raportul de noua expertiza medico legala din 04.06.2014 sub nr. 2233/VI/f/1 a fost intocmit de Prof. Dr. Dan Perju Dumbrava, Dr. Costel Siserman si Dr. Cristian Gherman, f. 253-264, vol.I, acesta fiind avizat de catre comisia de avizare : Dr. Marius Vartic – presedinte comisie, Dr. Stefan Anitan si Dr. Romulus Muresan, f. 252, vol.I; Suplimentul la Raportul de noua expertiza din 18.11.2014 sub nr. 6656/X/414 intocmit de Prof. Dr. Dan Perju Drumbava, Dr. Costel Siserman si Dr. Cristian Gherman, f. 297-303 vol.I.), in caz contrar sa comunice instantei daca este posibila efectuarea acestei expertize la un alt IML. Pronuntata in sedinta publica din 19.05.2016.
Incheiere de sedinta din 19.05.2016Admite indreptarea erorii materiale strecurata in incheierea sedintei publice din 28.01.2016, pag.3, alin.3, respectiv fila 41-vol.2. Astfel alinetul respectiv va avea urmatorul continut : “Cu privire la imlocuirea martorului Dr. Aurel Mironiuc cu martorul Dr.Muntean Valentin incuviinteaza aceasta proba dar proroga administrarea acesteia dupa depunerea la dosar a noului raport de expertiza medico legala ce a fost incuviintat in cauza” Amana solutionarea cauzei pentru data de 19.05.2016, sala 102, ora 12.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand : - se revine cu adresa la IML Cluj pentru a ne comunica care este modalitatea institutiei de a raspunde unor nelamuriri ale partilor , in dosar avand denumirea de “obiectiuni la raportul de expertiza” si sa ne comunice lista privind toti medicii legisti din cadrul institutului care efectueaza expertize medico legale si au calitatea de “medic expert medico-legal”; Pronuntata in sedinta publica din 31.03.2016.
Incheiere de sedinta din 31.03.2016Amana solutionarea cauzei pentru data de 31.03.2016, sala 102, ora 15.0030, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand : - se citeaza martora Tanta Titiana la locul de munca respectiv Institutul Oncologic “Prof. Dr. Ion Chirita” Cluj Napoca- Sectia Chirugie, cu sediul in Cluj Napoca, str. Republicii nr. 34-36. - se emite adresa la IML Cluj a ne comunica care este modalitatea institutiei de a raspunde unor nelamuriri ale partilor , in dosar avand denumirea de “obiectiuni la raportul de expertiza” si sa ne comunice lista privind toti medicii legisti din cadrul institutului care efectueaza expertize medico legale si au calitatea de “medic expert medico-legal”, Pronuntata in sedinta publica din 28.01.2016.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016Amana solutionarea cauzei pentru data de 28.01.2016, sala 102, ora 11.30, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand : - se citeaza martorul Matis Adrian Gratian. Pronuntata in sedinta publica din 22.10.2015.
Incheiere de sedinta din 22.10.2015Amana solutionarea cauzei pentru data de 22.10.2015, sala 102, ora 9.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand: - se revine cu adresa la IML Cluj pentru a ne comnica daca cei doi medici semnatari ai raportului de expertiza intocmit la data de 19.04.2013, sub nr. 8710/II/f/10, respectiv Dr. Pop Mugur si Dr. Florin Popovici, au calitatea de “medic-expert”asa cum prevede art. 32 din ORD 1/200/Regulamentul de aplicare. Pronuntata in sedinta publica din 16.07.2015.
Incheiere de sedinta din 16.07.2015Indrepta eroarea materiala strecurata in continutul incheierii sedintei publice din 26.02.2015, in sensul ca raportul de expertiza a fost intocmit la 19.04.2013 si depus la dosar la data de 23.04.2013. Amana solutionarea cauzei pentru data de 16.07.2015, sala 102, ora 9.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand: - se emite adresa la IML Cluj pentru a ne comnica daca cei doi medici semnatari ai raportului de expertiza intocmit la data de 19.04.2013, sub nr. 8710/II/f/10, respectiv Dr. Pop Mugur si Dr. Florin Popovici, au calitatea de “medic-expert”asa cum prevede art. 32 din ORD 1/2000/Reculamentul de aplicare. Pronuntata in sedinta publica din 21.05.2015.
Incheiere de sedinta din 21.05.2015Respinge ca inadmisibila cererea in probatiune privind efectuarea in cauza a unei contraexpertize medico-legale de catre INML “Mina Minovici”. Incuviinţează proba testimonială privind audierea martorului Matiş Adrian Graţian. Amana solutionarea cauzei pentru data de 21.02.2015, sala 102, ora 9.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand : - -se citeaza martorul MATIS ADRIAN GRATIAN; - Se va pune în discuţia părţilor dacă solicită avizarea raportului de expertiză întocmit la data de 24.04.2013, obiecţiunile formulate faţă de acest raport de expertiză fiind de fapt întrebările la care se referă art. 20 din Regulament, la care trebuie să răspundă comisia de avizare şi control - prorogă pronunţarea asupra expertizei de evaluare a prejudiciului şi asupra probei testimoniale cu privire la ceilalţi doi martori indicaţi la fila 181 vol.I . - se va solicita părţilor să precizeze dacă a fost sesizată Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, cf. dispoz. Ordinului 482/2007 de aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XV "Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi Ordinul 1343/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis Pronuntata in sedinta publica din 26.02.2015.
Incheiere de sedinta din 26.02.2015Amana solutionarea cauzei pentru data de 26.02.2015, sala 102, ora 9.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand : - se citeaza chematul in garantie; Proroga pronuntarea asupra celolarte probe solicitate in cauza, respectiv proba testimoniala si proba cu contraexpertiza medico-legala pentru termenul urmator dupa verificarea calitatii procesuale pasive a paratului Spitalul Militar de Urgenta “Dr. Constantin Papilian “ Cluj Napoca. Pronuntata in sedinta publica din 29.01.2015.
Incheiere de sedinta din 29.01.2015Amana solutionarea cauzei pentru data de 29.01.201, sala 102, ora 9.00, termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand : - se citeaza chematul in garantie; - se revine cu adresa la IML Cluj Napoca ; Pronuntata in sedinta publica din 12.11.2014.
Incheiere de sedinta din 12.11.2014Amana solutionarea cauzei pentru data de 12.11.2014, sala 162, ora 8,30 , termen dat in cunostinta partilor prezente, pentru cand : - se citeaza chematul in garantie; - se emite adresa la IML Cluj Napoca impreuna cu un exemplar din obiectinile formulate ( f. 226-229) la raportul de expertiza medico legala comunicat instantei la data de 24.04.2014 sub nr. 8710/II/f/10 din 19.04.2014 atasat la dosar la filele 205-217. Pronuntata in sedinta publica din 17.09.2014.
Incheiere de sedinta din 17.09.2014in vederea depunerii raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 04.06.2014- in vederea depunerii raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 12.03.2014in vederea depunerii de lămuriri la raportul de expertiza
Incheiere de sedinta din 29.01.2014Amana cauza pentru data de 29.01.2014, in vederea depunerii de lamuririi la raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 30.10.2013Va încuviinta pentru părţi ( reprez. reclamantei d.na av. Oltean Stefania-Sanda cu imputernicire avocatiala la dosar fila 6; reprez. paratului de randul 1 - dl. av. Mihai Andrei Codoban cu imputernicire avocatiala la dosar fila 120; reprez. pârâtului de rândul 2 – c.j. Roşan Florica cu delegatie la dosar fila 103, si pentru chematul in garantie – reprez. av. Antistescu Paula, cu imputernicire la dosar fila 224) xerocopierea raportului de expertiză medico-legala ( filele 205-217) cu scutirea de la plata taxelor judiciare, urmând să se achite doar serviciul de xerocopiere, având în vedere că s-a depus într-un singur exemplar. Va pune în vedere părţilor să formuleze între termene eventualele obiectiuni la raportul de expertiza intocmit si sa asigure comunicarea acestora catre părti, până la următorul termen de judecata.
Incheiere de sedinta din 05.06.2013Admite excepţia tardivităţii cererii de reexaminare, invocată de instanţa de judecată din oficiu. Respinge cererea de reexaminarea a taxei de timbru formulată de petentul SPITALUL MILITAR DE URGENTA DR. CONSTANTIN PAPILIAN, ca tardiv formulată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.05.2013..
Incheiere finala dezinvestire 4987/2013 din 14.05.2013pentru a se reveni cu adresa
Incheiere de sedinta din 16.04.2013Amână judecarea cererii pentru data de 05.06.2013, ora 08.00, sala 10, complet C19, termen dat în cunoştinţa reprezentanţilor reclamantei şi pârâţilor, pentru când se va cita chematul în garanţie. Pentru soluţionarea cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru formulată de pârâtul Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Constantin Papilian “ Cluj-Napoca dispune înaintarea dosarului completului imediat următor C20. Se revine cu adresă către INSTITUTUL DE MEDICINA LEGALA CLUJ cu acelaşi conţinut de la fila 32, urmând să se aibă în vedere obiectivele încuviinţate prin încheierea de şedinţă din data de 24.10.2012 ( fila 1 – din locul de dosar) şi cele formulate în scris de către reclamantă ( fila 41-42 din locul de dosar). Prorogă administrarea probei testimonbiale până după efectuarea expertizei medico-legale în cauză. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03 aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 03.04.2013PENTRU A SE REVENI CU ADRESA
Incheiere de sedinta din 19.03.2013PENTRU ADMINISTRAREA INTEROGATORIULUI.
Incheiere de sedinta din 06.02.2013Respinge excepţia prematurităţii introducerii acţiunii invocată de pârâtul DR. OPREA ARON VALENTIN CONSTANTIN. Uneşte cu fondul excepţia lipsei calitatii procesuale pasiva a Spitalului Militar de Urgenţă “Dr. Costantin Papilian”. Încuviinţează pentru reclamantă şi pârâţi proba cu înscrisurile, proba cu interogatoriul reclamantei şi pârâţilor şi proba testimonială.Încuviinţează pentru reclamantă proba cu expertiza medico-legală si obiectivele formulate. Pune în vedere reclamantei şi pârâtului de rândul 1 să depună la dosar, în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei, lista cu martorii pe care înţeleg să îi propună cu arătarea numelor şi a domciliilor, sub sancţiunea decăderii din probă.În raport cu dispoziţiile art. 14 din Ordinul nr. 482/2007 va dispune înaintarea prezentului dosar către Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca înaintarea prezentului dosar către IML Cluj-Napoca, in vederea efectuarii expertizei medico-legale, conform obiectivelor incuviintate, dupa care Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis Cluj va emite o decizie în vederea stabilirii existentei sau nu a unui caz de malpraxis in speta.Se citează pârâtul SPITALUL MILITAR DE URGENŢĂ DR. CONSTANTIN PAPILIAN CLUJ-NAPOCA cu menţiunea să achite taxă judiciară de timbru de 4287,12 lei şi timbru judiciar de 4,7 lei, aferente cererii de chemare în garanţie, sub sancţiunea anulării cererii. Se citează reclamanta şi pârâtul de rândul 1 cu menţiunea „Personal la interogatoriu, sub sancţiunea art. 225 C.pr.civ.”. Pune în vedere reprezentantei reclamantei să depună în termen de 5 zile întrebările consemnate în vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtei de rândul 2, în vederea administrării probei în condiţiile art. 222 C.pr.civ. Prorogă administrarea probei testimoniale până după efectuarea expertizei în cauză.
Incheiere de sedinta din 24.10.2012