M********* T************** Ş* I**************
ReclamantC******** V*****
PârâtAdmite excepţia prescrierii dreptului material la acţiune. Constată prescris dreptul material la acţiune.
Hotarare 2642/2013 din 11.03.2013Având în vedere Hotărârea nr. 29 din 13 decembrie 2012 a Colegiului de conducere al instanţei, dosarul cu nr. 5039/193/2012 va fi redistribuit ciclic la completul civil C21/F21 – judecător Ceică Liviu, conform procesului verbal ataşat la dosar. Apreciază necesară acordarea unui termen de judecată, pentru care va dispune emiterea unor adrese către părţi, prin care li se va aduce la cunoştinţă excepţia invocată de instanţă, pentru a-şi exprima un punct de vedere cu privire la aceasta. De asemenea, instanţa dispune emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea prin care i se va solicita ca până la termenul următor să ne înainteze dosarul penal nr.482/P/2009. Părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 05.02.2013Având în vedere că răspunsul formulat de reclamant a fost depus în timpul şedinţei de judecată, va acorda un termen de judecată în cauză pentru a studia înscrisurile depuse.
Apreciază necesară acordarea unui termen de judecată, pentru care va dispune emiterea unei adrese către reclamant prin care i se va pune în vedere să explice existenţa unui prejudiciu în patrimoniul său , respectiv să se explice refuzul decontului, atât timp cât aceste bilete nu au fost invalidate. Va pune în vedere reclamantului să depună la dosar normele metodologice privind procedura de decontare şi să precizeze dacă din biletele de transport utilizate de pârât, au fost excluse cele de care beneficia pârâtul, pentru călătorie (respectiv 12 călătorii/24 călătorii simple pe calea ferată )conform art.16 din Lg.44/1994.