H****** M*****************
Intimat RECLAMANTD*** A*** Î* R******************* F********* P****** A C****** S*******
Recurent PÂRÂTD******* G******* A F********* P****** A J******** A***
Recurent PÂRÂTA************ F******* P***** M****
Intimat CHEMAT ÎN GARANŢIEAdmite recursul formulat de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Săvârşin, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, împotriva sentinţei civile nr. 2830/15.11.2011, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 5050/108/2011. Modifică sentinţa civilă recurată în sensul că: - respinge acţiunea formulată de către reclamantul Harşani Manuel Adrian Ioan în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice Săvârşin şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, având ca obiect anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 4506/30.05.2011 emisă de pârâta Administraţia Finanţelor Publice a comunei Săvârşin, anularea deciziei nr. 1022/18.07.2011 emisă de Biroul Soluţionare Contestaţii din cadrul pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad şi obligarea pârâtei Administraţia Finanţelor Publice Săvârşin la restituirea sumei de 2.389 lei, plătită conform chitanţei seria TS4A nr. 8924191/30.05.2011, cu titlul de taxă de poluare şi la plata dobânzilor legale pentru această sumă. - respinge cererea de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu formulată de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Săvârşin. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 19.10.2012.
Constată necesar citarea reclamantului intimat Harşani Manuel Adrian Ioan cu menţiunea să depună la dosar dovada înmatriculării autovehiculului într-un alt stat membru UE anterior înmatriculării în România