M********* S****** - P*** P*****
ReclamantS* A***** J***** S** S****** - R****** P*** B***** G*******
PârâtAdmite cererea având ca obiect „pretenţii” astfel cum a fost precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3973,04 lei reprezentând majorări de întârziere iunie-decembrie 2009.. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.05.2013
Hotarare 3321/2013 din 23.05.2013În baza art. 1551 alin. 1 Cod procedură civilă, suspendă cauza având ca obiect pretentii formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul . Cu drept de recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.12.2012.
Incheiere suspendare din 13.12.2012Încuviinţează pentru ambele părţi, din oficiul proba cu înscrisuri. Pune în vedere părţilor să depună la dosar înscrisurile pe care le consideră utile în vederea administrării probei cu înscrisuri încuviinţată. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar un calcul defalcat cu privire la debitului principal, precum şi pentru majorările de întârziere solicitate, sub sancţiunea suspendării potrivit disp. art. 1551 Cod procedură civilă. Amână cauza, la data de 13 decembrie 2012, ora 08:30, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 8 noiembrie 2012.