I***** D******
CondamnatÎn temeiul art. 455 alin. 1, 2 C.pr.pen. raportat la art. 453 al.1 lit. c C.p.p., respinge ca neintemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul condamnat deţinut în Penitenciarul Timişoara, privind pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p. 138/07.11.2011 a Judecătoriei Oraviţa, def. prin d.p. nr. 450/R/15.03.2012 a Curţii de Apel Timişoara, MEPÎ nr. 147/ 2011 din 20.03.2012. În temeiul art.192 al.2 C.pr.penal, obligă condamnatul sa plătească suma de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. În baza art.189 al.2 C.pr.pen., dispune ca plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, să fie efectuată din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentul condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.02.2013.
Hotarare 312/2013 din 04.02.2013Revenirea cu adresă către Primăria com. Grădinari – Autoritate Tutelară, respectiv având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă, sub sancţiunea amenzii judiciare. Amână cauza la data de 04.02.2013 Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.01.2013.
Revenirea cu adresă către Primăria com. Grădinari – Autoritate Tutelară, respectiv având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă, sub sancţiunea amenzii judiciare Amână cauza la data de 07.01.2013 Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.12.2012
Emiterea unei adrese Primăriei com. Berlişte – Autoritate Tutelară, respectiv Primăriei com. Grădinari având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă, sub sancţiunea amenzii judiciare Amână cauza la data de 03.12.2012 Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.11.2012
Emiterea unei adrese Primăriei Oraş Oraviţa având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă, sub sancţiunea amenzii judiciare Amână cauza la data de 05.11.2012 Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.10.2012
Emiterea unei adrese Primăriei Oraş Oraviţa având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă. Amână cauza la data de 08.10.2012 Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.09.2012
Recalifică prezenta cerere în cerere de întrerupere a executării pedepsei. Emiterea unei adrese Primăriei Oraş Oraviţa având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă. Amână cauza la data de 10.09.2012 Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.07.2012