B***** M***** A*****
CondamnatS******** D* P********* D* P* L**** T********* T********
IntimatÎn baza art. 279 Cpp., dispune din oficiu, înlăturarea omisiunii vădite din dispozitivul încheierii penale din 08.11.2017 dată în dosarul nr. 511/87/2012 al Tribunalului Teleorman, ce se va completa după cum urmează: „Dispune retragerea formelor de executare, respectiv: Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 116/07.06.2012 şi Mandatul European de Arestare nr. 1/22.06.2012, ambele emise de Tribunalul Teleorman ”. Despre îndreptarea efectuată se va face menţiune la sfârşitul actului corectat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.12.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.12.2017În baza art. 133 alin. 3 din Legea 302/2004 constată că autorităţile spaniole au comunicat decizia de a înceta executarea pedepsei de un an şi opt luni închisoare aplicată condamnatul B***** M***** A*****, prin sentinţa penală nr. 73/22.05.2012 a Tribunalului Teleorman, şi închiderea procedurii potrivit legii spaniole. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor penale. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pron. în şedinţă publică, azi, 8.11.2017.
Incheiere de sedinta din 08.11.2017Dispune plata sumei de 151,02 lei către d-na Rizescu Adriana, pentru traducerea în regim de urgenţă, din limba spaniolă în limba română, a actelor emise către autorităţile spaniole, privind pe cetăţeanul român B***** M***** A*****. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 07.11.2017Dispune traducerea în limba română a documentelor primite de la M.A.I. – IGPR - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene, documente emise în limba spaniolă. Desemnează traducător pe doamna Rizescu Adriana, care va efectua traducerea în regim de urgenţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 01.11.2017Dispune plata sumei de 50,34 lei către d-na Rizescu Adriana, pentru traducerea în regim de urgenţă, din limba română în limba spaniolă, a adresei emisă de Tribunalul Teleorman către autorităţile spaniole, privind pe cetăţeanul român B***** M***** A*****. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 martie 2017.
Incheiere de sedinta din 15.03.2017Dispune traducerea în limba spaniolă a adresei emise de Tribunalul Teleorman către autorităţile spaniole. Desemnează traducător pe doamna Rizescu Adriana, ce va efectua traducerea în regim de urgenţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 martie 2017
Incheiere de sedinta din 14.03.2017Admite cererea. Dispune traducerea.
Admite sesizarea biroului executări penale al acestei instanţe. În baza art. 86/4 alin. 2 C.p. revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere , de 1(un) an şi 8(opt) luni închisoare aplicate condamnatului B***** M***** A***** prin sentinţa penală nr. 77/29.06.2011 a Tribunalului Teleorman, definitivăprin decizia penală nr. 278 A/23 septembrie 2011 a CAB şi decizia penală nr. 255/27 ianuarie 2012 a ÎCCJ. Dispune executarea în întregime a pedepsei. Interzice condamnatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b C.p. în condiţiile art. 71 C.p. În baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsă prevenţia executată de la 11 mai 2011 la 30 iunie 2011. Cheltuielilejudicviare rămîn în sarcina statului. Onorariu av.oficiu de 100 lei se suportă din fondurileM.J. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 mai 2012.
Hotarare 73/2012 din 22.05.2012Amînă pronunţarea la data de 22 mai 2012.
Instanţa, faţă de lipsa dosarului de fond, dispune amânarea cauzei la 15 mai 2012, pentru când se va efectua adresă la ÎCCJ, pentru a ne trimite dosarul de fond, în situaţia în care nu mai le este necesar; se va menţiona data la care a fost înaintat la CAB.
Amînă cauza la data de 10 aprilie 2012, pentru cînd se va solicita Curţii de Apel Bucureşti dosarul de fond nr. 3010/87/2011 sau pentru a ne comunica dacă a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea vreunui recurs în cauză. Se va repeta citarea condamnatului B***** M***** A***** prin afişare la Consiliul Local Alexandria. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 martie 2012.