Dosar 5122/111/2012 din 08.08.2012

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) art.215, 282 C.P.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5122/111/2012
Data dosar:
08.08.2012
Instanta:
Curtea de Apel Oradea
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) art.215, 282 C.P.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.10.2012 la ora 9:00

    Complet: C1A apel
  • Admis apel

    În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, ADMITE apelurile penale declarate de către inculpaţii Isztoika Gavril, ns. 1950, Isztoika Gavril, ns. 1992 şi Isztoika Gavril, ns. la 1989 împotriva sentinţei penale nr. 141 din 13 iulie 2012 a Tribunalului Bihor, pe care o desfiinţează în sensul că: I. Reţine în favoarea inculpaţilor Isztoika Gavril, ns. la 1950, Isztoika Gavril ns. 1992 prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Isztoika Gavril, ns. la 17.01.1950, în pedepsele individuale şi înlătură sporul de 6 luni închisoare. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală de la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 4 ani la: - 2 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani; Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 282 alin. 1 cu referire la art. 284 Cod penal, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală de la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 4 ani la: -1 an şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. Înlătură dispoziţiile art. 65 alin. 2 Cod penal. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de 282 al. 2 Cod penal cu referire la art. 284 Cod penal, cu aplic. art. 41, art. 42 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 320/1 al. 7 Cod procedură penală, de la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 4 ani la: - 1 an şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. Înlătură dispoziţiile art. 65 alin. 2 Cod penal. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 41, art. 42 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 320/1 al. 7 Cod procedură penală, de la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 4 ani la: - 1 an şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. Înlătură dispoziţiile art. 65 alin. 2 Cod penal. Contopeşte pedepsele individuale mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de: -2 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani. În baza art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare 7 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 86/2 Cod penal. Pe durata termenului de încercare inculpatul va fi obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86/3 lit. a-d Cod penal şi încredinţează supravegherea respectării măsurilor impuse Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 şi art. 86/5 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea pedepselor accesorii. În baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod penal, dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Isztoika Gavril, născut la 1950, deţinut în Penitenciarul Oradea, dacă nu este arestat în altă cauză. Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv din 6 martie 2012 la zi. II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Isztoika Gavril, născut la 11.01.1989 în pedepsele individuale şi înlătură sporul de 6 luni închisoare. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală de la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 4 ani la: -1 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. Înlătură dispoziţiile art. 65 alin. 2 Cod penal. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 282 alin. 1 cu referire la art. 284 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală de la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 4 ani la: -1 an închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. Înlătură dispoziţiile art. 65 alin. 2 Cod penal. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de 282 al. 2 Cod penal cu referire la art. 284 Cod penal, cu aplic. art. 41, art. 42 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi cu aplicarea art. 320/1 al. 7 Cod procedură penală, de la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 4 ani la: -1 an închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. Înlătură dispoziţiile art. 65 alin. 2 Cod penal. Contopeşte pedepsele individuale mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de: - 1 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. Menţine dispoziţia art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 925/2009 a Judecătoriei Oradea şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză. Dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de: -3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive din 1.11.2007 la 5.11.2007 şi din 6.03.2012 la zi. În baza art. 350 Cod procedură penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului. III. Reţine în favoarea inculpatului Isztoika Gavril, născut la 1992, circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a, b şi c teza a II-a Cod penal cu referire la consecinţele prev. de art. 76 lit. b şi c Cod penal. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare în pedepsele individuale şi înlătură sporul de 6 luni închisoare. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală de la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 4 ani la: -2 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani; Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 282 alin. 1 cu referire la art. 284 Cod penal, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală de la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 4 ani la: -1 an şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. Înlătură dispoziţiile art. 65 alin. 2 Cod penal. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de 282 al. 2 Cod penal cu referire la art. 284 Cod penal, cu aplic. art. 41, art. 42 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 320/1 al. 7 Cod procedură penală, de la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 4 ani la: -1 an şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. Înlătură dispoziţiile art. 65 alin. 2 Cod penal. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 41, art. 42 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 320/1 al. 7 Cod procedură penală, de la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 4 ani la: -1 an şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. Înlătură dispoziţiile art. 65 alin. 2 Cod penal. Contopeşte pedepsele individuale mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de: -2 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani. În baza art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare 7 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 86/2 Cod penal. Pe durata termenului de încercare inculpatul va fi obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86/3 lit. a-d Cod penal şi încredinţează supravegherea respectării măsurilor impuse Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 şi art. 86/5 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea pedepselor accesorii. În baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod penal, dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Isztoika Gavril, născut la 1992, deţinut în Penitenciarul Oradea, dacă nu este arestat în altă cauză. Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv din 6.03.2012 la zi. Constată că a fost reparat prejudiciul produs în dauna părţii civile P***** D*** V*******. Menţine dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 25 octombrie 2012.

  • Sedinta din data de 04.10.2012 la ora 9:00

    Complet: C1A apel
  • Amână cauza

    S-a amânat cauza faţă de cererea formulată de apărătorul ales al inculpaţilor apelanţi.

  • Sedinta din data de 06.09.2012 la ora 9:00

    Complet: C1A apel
  • Amână cauza

    Faţă de cererile de amânare a judecării cauzei formulate de apărătorii aleşi ai inculpaţilor apelanţi, se amână judecarea cauzei la data de 04 octombrie 2012. MENŢINE măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii ISZTOJKA GAVRIL, născut la data de 17.01.1950, ISZTOIKA GAVRIL, născut la data de 11.01.1989, ISZTOIKA GAVRIL, născut la data de 25.05.1992, toţi din Penitenciarul Oradea.

Flux dosar


Actualizare GRPD