C********** I**
InculpatÎn baza art. 86 al. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., condamnă pe inculpatul C********** I**, la 1 an închisoare pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv. În temeiul art. 71 C.pen. raportat la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 81-82 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.pen. pe durata termenului de încercare. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen., privitoare la cauzele de revocare a suspendării condiţionate. În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 240 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 20.11.2012.
În vederea recitării martorilor Ionescu Veronica şi Scundea Florin Marius, cu citaţie şi mandat de aducere cu menţiunea să fie însoţit.
Faţă de cererea în probaţiune formulate de reprezentanta parchetului şi în vederea administrării acesteia,
În vederea recitării inculpatului, de la ambele adrese, cu mandat de aducere, cu menţiunea să fie însoţit, sub sancţiunea amenzii,