T******** A********
ReclamantS********* M******
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4000 de euro reprezentând avans la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1795/10.08.2011 la BNP Constantinescu Elena Daniela şi penalităţi stabilite ca urmare a neîncheierii contractului. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 aprilie 2013.
Hotarare 3246/2013 din 04.04.2013Admite probele solicitate de către părţi , după cum urmează; proba cu înscrisuri , cf. art. 172 şi urm c.pr civilă, proba cu interogatoriu, cf. art. 218 si urm C. proc. civ., urmând a se acorda un nou termen de judecată în acest sens. Pune în vedere părţilor să pregătească interogatoriul pentru termenul viitor, iar pârâta să se prezinte în vederea administrării interogatoriului. Pune în vedere părţilor prin apărători să depună la dosar înscrisurile de care înţeleg să se folosească în susţinerea cererii. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 04.04.2013, C15 civil, sala 1, ora 8.30 Cu recurs, odată cu fondul.
Incheiere de sedinta din 07.02.2013Admite cererea, reduce la jumătate obligaţia de plată a taxei de timbru.
Incheiere de sedinta din 07.02.2013Pentru când părţile vor lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor şi întâmpinării . Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 07.02.2013, C15 civil, sala 1, ora 8.30
Respinge cererea de comutare a termenului formulată de petenta SĂNDULESCU MIHAELA. Cu cale de atac împreună cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică din 25 iunie 2012.
În lipsa împuternicirii avocaţiale a apărătorului Tudorache Iulian Robert, se citează reclamantul T******** A********, cu menţiunea dacă îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată, sub sancţiunea anulării acesteia în condiţiile art 161 C.pr.civ. . Admite cererea formulată de către părţi, pentru lipsă de apărare. Se citează reclamantul, cu menţiunea de a depune declaraţie pe propria răspundere potrivit căreia nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar pe ultimele 12 luni , precum şi dovada veniturilor pe care le realizează acesta şi persoanele cu care domiciliază, în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar în materie civilă . Amână judecarea cauzei la 10.09.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Mai 2012