"********* E***** T********* - C* S***** P********* A*** L* C*** A** L*** S******
PetentAdmite cererea formulată de către petenta "ASOCIAŢIA ENABLE TIMIŞOARA", cu sediul în Timişoara, str. Academician Alexandru Borza nr. 8 ap. 2, camera 4, judeţul Timiş, cu număr de înregistrare în Registrul Special – Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara 31/23.02.2011, având cod fiscal RO 28121304,reprezentată de domnul Horaţiu Oana în calitate de preşedinte al asociaţiei cu sediul procedural ales la Lars Szepesy - Cabinet de avocat, Timişoara, Bld. Republicii, nr. 8, etaj 2, ap. 9, având ca obiect modificarea actelor constitutive şi a statutului şi înscrierea acestor modificări în Registrul Special Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Încuviinţează modificările aduse potrivit hotărârii adunării generale nr. 1/24.02.2012 şi a actului adiţional la statutul asociaţiei, nr. 1 din data de 24.02.2012, înregistrat în registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat cu privire la identitatea părţilor, a conţinutului şi a datei actelor sub nr. 86/24.02.2012 de avocat Szepesy Lars din cadrul Baroului de avocaţi Timiş, după cum urmează: • Se completează statutul asociaţiei la Capitolul II – Scop, Obiective, Activităţi şi Patrimoniu-, art. 5, lt. f) cu şase noi activităţi economice în vederea atingerii scopului asociaţiei, respectiv: - Activităţi ale agenţiilor turistice şi ale tur-operatorilor, comercializarea de pachete turistice, servicii de rezervare şi asistenţă turistică. - Comercializarea de maşini-unelte şi maşini industriale, piese şi accesorii pentru autovehicule şi masini industriale. - Comercializarea mobilierului de birou, a altor maşini şi echipamente de birou - Comercializarea aparatelor electrice de uz gospodăresc şi industrial, a echipamentelor de iluminat, a materialelor şi consumabile electrice şi electronice - Producţia şi comercializarea energiei electrice - Comercializarea materialului lemnos şi a materialelor de construcţie şi echipamentelor sanitare • Activităţile enumerate, se vor desfăşura la sucursala Asociaţiei Enable, care are sediul în Timişoara, str. Someş, nr. 12, camera 3, judeţ Timiş. • Toate celelalte prevederi ale actului constitutiv şi statutului asociaţiei care nu contravin prezentului act adiţional rămân în vigoare şi continuă să producă efecte juridice. Dispune înregistrarea în Registrul Persoanelor Juridice aflat la grefa Judecătoriei Timişoara a modificărilor aduse în acest sens statutului şi actul constitutiv al petentei. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 15.03.2012.
Amână judecarea cauzei la termenul din 15.03.2012 C2PJ, sala 327, ora 900, pentru când petentul are termen în cunoştinţă prin reprezentant şi se formulează adresă către serviciul arhivă din cadrul instanţei, în vederea înaintării spre ataşare a dosarelor ce privesc acordarea personalităţii juridice a petentului şi modificarea actelor constitutive ale acestuia. Pronunţată în şedinţa publică din 01 Martie 2012.