C**** P****** M****
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul C**** P****** M**** împotriva sentinţei penale nr.623 din 30.10.2012 a Judecătoriei Rădăuţi. Casează, în parte, sentinţa penală sus menţionată şi în rejudecare: Înlătură prevederile art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal, precum şi aplicarea dispoziţiilor prev. de art.37 lit.b Cod penal şi art. 80 Cod penal, în privinţa infracţiunii prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 rep. reţinută în sarcina inculpatului C**** P****** M****. Condamnă pe inculpatul C**** P****** M****. Pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 rep. cu aplicare art. 320/1 Cod procedură penală şi art. 74 lit.c, art.76 lit.e Cod penal la pedeapsa de 3 luni închisoare (în loc de 6 luni închisoare). În temeiul art.33 lit.a, 34 lit.c Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată acestuia de către prima instanţă şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 04.02.2013.
Hotarare 113/2013 din 04.02.2013Amână pronunţarea la data de 04.02.2013. Pronunţată în şedinţa publică din 28.01.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2013