G******* I**
ReclamantG******* M****
ReclamantI*** V*****
PârâtG**** M****
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii. Respinge cererea
Amână cauza la data de 03 decembrie 2012,pentru când:-modifică obiectul cererii din uzucapiune în acţiune în constatare şi dispune efectuarea menţiunilor necesare în programul Ecris,-Se va scoate de pe citativ UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI LAZA. Se vor introduce şi cita în cauză în calitate de pârâţi numiţii I. V. şi G. M.-pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată să facă dovada calităţii procesuale pasive a celor doi pârâţi, să depună în scris cererea de modificare a acţiunii, în vederea comunicării acestea către pârâţi, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit dispoziţiilor art.155 Cod procedură civilă, şi de asemenea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei, pentru constatarea calităţii de moştenitori,
Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar.
Amână cauza la data de 22 octombrie 2012,pentru când:-se va emite adresă reclamanţilor cu menţiunea ca până la termenul acordat să facă dovada veniturilor nete pe 2 luni anterioare formulării cererii şi să depună dovezi de unde să rezulte că reclamanta G.M. nu realizează venituri, de asemeni reclamantul să-şi precizeze cererea având în vedere că în petitul ei se vorbeşte de ajutor public sub forma scutirii de la plata taxei de timbru iar în final se solicită scutirea de la plata onorariului de expert,
Amână cauza la data de 05 noiembrie 2012, pentru când: pune în vedere reclamanţilor prin apărător ca până la termenul de judecată să depună la dosarul cauzei copie lizibilă a testamentului -fixează termen la data de 15 octombrie 2012 pentru soluţionarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar - în camera de consiliu şi pune în vedere reclamanţilor prin apărător să depună la dosar înscrisuri în dovedire,-