Dosar 52178/299/2012 din 30.10.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 52178/299/2012
Data dosar:
30.10.2012
Instanta:
Judecătoria Sectorul 1 București
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.11.2012 la ora 8:30

    Complet: Complet PENAL amanari pronuntare jud. VOINEAG E.
  • Soluţionare

    În baza art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind.1 Cod pr. penală dispune condamnarea inculpatului GRĂJDEANU MARIUS GABRIEL la pedeapsa închisorii de 8(opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit. b din Codul penal. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni calculat conform art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 359 Cod pr. penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor care atrag revocarea suspendării condiţionate a pedepsei prevăzute de art. 83 Cod penal. În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 16.10.2012 la 05.11.2012. În baza art. 350 alin.1 Cod pr. penală menţine măsura obligării de a nu părăsi localitatea până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 189 alin.1 Cod pr. penală onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul Bucureşti. În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 20.11.2012 la ora 8:30

    Complet: C7-penal fond
  • Amână cauza

    amana pronuntarea la data de 27.11.2012

  • Sedinta din data de 02.11.2012 la ora 8:30

    Complet: CAMERĂ DE CONSILIU pt. Complet Special-penal
  • Amână cauza

    În temeiul art. 300 indice 1 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 139 alin. 1 şi 3 ind. 5 C.pr.pen. rap. la art. 145 C.p.p. înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul: • G******** M***** G******, arestat prin MAP nr. 217/UP/17.10.2012 emis de catre Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Desemneaza ca organ de supraveghere sectia de politie in circumscriptia careia se afla domiciliul inculpatului. În baza art. 145 alin. 1 ind. 1 şi al. 1 ind. 2 lit. c C.p.p. pe durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea impune inculpatului sa respecte urmatoarele obligatii: a. să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b. sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea, ori de cate ori este chemat; c. să nu-si schimbe locuinţa fără încuviinţarea instantei; d. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. e. sa nu se apropie de martorii audiati in cursul urmaririi penale şi să nu comunice cu acestia, direct sau indirect; În baza art.145 alin.22 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor impuse de instanta, se poate lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Dispune punerea in libertate a inculpatului la data expirării măsurii arestării preventive daca nu este reţinut sau arestat in alta cauza. Cu recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.11.2012, ora 11,02.

Flux dosar


Actualizare GRPD