B***** G** V*****
ReclamantB***** E********
ReclamantB***** E**************
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanţii B***** G** V***** şi B***** E******** împotriva pârâtei B***** E**************. Constată că pârâta nu este titulara vreunui drept real sau dezmembrământ al proprietăţii asupra bunurilor imobile proprietatea reclamanţilor, situate în pct. „Acasă” din comuna Pietroşani, satul Bădeşti, judeţul Argeş. Obligă pe pârâtă la încetarea exerciţiului dreptului cu privire la domiciliul declarat la locuinţa reclamanţilor. Dispune evacuarea pârâtei din domiciliul reclamanţilor. Obligă pe pârâtă la 369,3 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 mai 2012
Amână pronunţarea la data de 2 mai 2012. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 aprilie 2012
În baza art. 95 alin. 2 Cod procedura civilă, se citează pârâta prin publicitate, prin afişare la uşa instanţei si prin publicarea citaţiei într-un cotidian de mare tiraj, prin grija reclamanţilor, care va face şi dovada publicării citaţiei. Amână judecarea cauzei la 24 aprilie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 martie 2012.