L******** I****** A*****
ReclamantA******** V*******
PârâtK*** M****
PârâtAdmite excepţia de netimbrare. Anulează cererea.
Respinge cererea
Încuviinţează proba cu interogatoriul pârâţilor. Pune în vedere reprezentantului reclamantei să formuleze în scris întrebările pentru interogatoriul pârâţilor. Amână judecarea cauzei la data de 05.09.2012, termen dat în cunoştinţa reclamantei şi pârâţilor, pentru când se va cita reclamanta cu menţiunea de a achita diferenţa de timbru judiciar de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată şi pentru când se vor cita pârâţii cu menţiunea de a se prezenta personal în instanţă pentru a răspunde la interogatoriu
Respinge cererea de ajutor public judiciar
Amână pronunţarea la data de 28.05.2012
Pune în vedere reclamantei prin reprezentant să indice persoanele cu care se gospodăreşte, să depună la dosar declaraţie pe propria răspundere a reclamantei în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, adeverinţă privind veniturile pe ultimele 2 luni a reclamantei şi a celorlalte persoane cu care se gospodăreşte, formularul tipizat al cererii de asistenţă judiciară completat pe proprie răspundere, adeverinţă de la Administraţia Financiară de domiciliu privind veniturile din alte surse decât cele din salarii. Fixează termen în data de 23.05.2012 în camera de consiliu pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar formulată de către reclamantă. Amână judecarea cauzei la data de 06.06.2012, termen dat în cunoştinţa reclamantei şi pârâţilor