B****** M*****
Recurent InculpatAdmite propunerea formulată Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. În baza art.155 alin.1 raportat la art. 159 alin.6, 136, 143 şi 148 lit. f Cod procedură penală, prelungeşte arestarea preventivă a inculpatului B****** M*****, în prezent aflat în Arestul I.P.J. Suceava, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „loviri cauzatoare de moarte”, faptă prev. de art. 183 Cod penal, pe o durată de încă 30 de zile, începând cu data de 03 mai 2012 până la data de 01 iunie 2012, inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile M.J.L.C. în contul B.A. Suceava. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 aprilie 2012, ora 16:00.