P***** F***** V***
Recurent InculpatÎn baza art.3201 alin. 4 din codul de procedură penală, admite cererea formulată de către inculpat P***** F***** V***. Condamnă pe inculpatul P***** F***** V*** pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” prevăzută de art. 208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. „g” şi „i” din codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a din codul penal şi art. 320/1 alin. 7 din codul de procedură penală, săvârşită în noaptea de 3 – 4. 12. 2010, în dauna părţii vătămate S. C. „ EFEMER „ S. R. L. – Suceava; la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 86/4, raportat la art. 83 din codul penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ( doi ) ani închisoare aplicată inculpatului P***** F***** V*** prin sentinţa penală nr. 349 din 9. 07. 2010 a Judecătoriei Suceava (definitivă prin neapelare la 27. 07. 2010); pronunţată în dosarul nr. 2505/314/2010, pedeapsă ce va fi executată alăturat celei aplicate aceluiaşi inculpat prin prezenta sentinţă penală. În total, inculpatul P***** F***** V*** execută o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare. În baza art. 36 din codul penal, constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 316/11. 05. 2011 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia nr. 651 din 27. 06. 2011 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. 2989/314/2011. În baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b din codul penal, contopeşte pedeapsa totală de 4 (patru) ani închisoare, aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului P***** F***** V*** prin sentinţa penală nr. 316/11. 05. 2011 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia nr. 651 din 27. 06. 2011 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. 2989/314/2011 şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ( patru ) ani închisoare. În baza art. 357 alin.3 din codul de procedură penală, interzice inculpatului P***** F***** V***, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art.71 din codul penal; exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.„a” teza II şi „b” din codul penal. În baza art. 88 din codul penal, deduce din pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, aplicată inculpatului P***** F***** V*** prin prezenta sentinţă penală, durata reţinerii şi arestării preventive din dosarul nr. 2505/314/2010 al Judecătoriei Suceava, de la data de 23. 02. 2010 şi până la data de 9. 07. 2010 şi durata reţinerii, arestării preventive şi perioada executată din dosarul nr. 2989/314/2011 al Judecătoriei Suceava, de la data de 28. 02. 2011 , la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 399/2011 din 27.06.2011 emis în baza sentinţei penale nr. 316 din 11. 05. 2011 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 651 din 27. 06. 2011 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. 2989/314/2011 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, în baza prezentei sentinţe. Constată că prejudiciul cauzat părţii vătămate S. C. EFEMER S. R. L. – Suceava a fost recuperat prin restituire. În baza art. 189 din codul de procedură penală, dispune avansarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului P***** F***** V*** în cursul judecării cauzei, din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, către Baroul de Avocaţi Suceava (pentru doamna avocat Goloca Corina Alina, delegaţia nr. 2789 din 20. 09. 2012). În baza art. 191 alin.1 din codul de procedură penală, obligă pe inculpatul P***** F***** V*** la plata sumei de 1. 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12. 11. 2012.
amână pronunţarea cauzei la data de 12.11.2012. pronunţată în şedinţa publică, azi,07.11.2012.
amână pronunţarea cauzei la data de 07.11.2012. pronunţată în şedinţa publică de la 24.10.2012.