L****** D****
PetentI** D***
IntimatAdmite plângerea. Dispune anularea procesului verbal de contravenţie şi exoenrarea petentului de plata sumei de 2000 lei, amendă contravenţională. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 septembrie 2012.
Emite adresă către S.C. DSL 91 SISTEM S.R.L pentru a comunica dacă a întocmit pentru petentul din prezenta cauză un proiect de executare al sistemului de alarmare împotriva efracţiei şi , dacă raportat la magazin era necesar pentru amplasare un proiect de executie. Acordă termen în cunoştinţă intimatului I.P.J. Dolj.
Incuviinţează proba testimonială solicitată de petent. Pune în vedere petentului să prezinte martorii la termenul următor, necitaţi, sub sancţiunea decăderii din probă. Acordă termen în cunoştinţă intimatului I.P.J. Dolj.
Pune în vedere petentului ca până la termenul următor să efectueze demersurile necesare în vederea obţinerii de la registrul oficiului comerţului a unui certificat de înregistrare al punctului de lucru pentru a face dovada că sediul acestuia este distinct de locul în care îşi desfăşoară activitatea, respectiv dacă are şi un punct de lucru distinct de sediul firmei SC DANIVA şi a depune la dosar înscrisurile eliberate de ONRC, împreună cu procesul-verbal de recepţie încheiat cu firma SC DSL 91 SISTEM SRL.. Emite adresă către Poliţia oraşului Filiaşi, jud. Dolj pentru a comunica dacă a fost avizat de către I.P.J. Dolj proiectul sistemului de alarmare impotriva efractiei şi dacă firma S.C. DSL 91 SISTEM S.R.L. a primit licenţă pentru instalarea sistemului de securitate la sediul firmei . Prorogă punerea în discuţie a utilităţii administrării probei testimoniale la o dată ulterioară , după înaintarea înscrisurilor mai sus arătate. Acordă termen în cunoştinţă intimatului I.P.J. Dolj.