G***** D*****
IntimatÎn baza art. 138-140 din L 302/2004 republicată, solicită statului Italian recunoaşterea sentinţei penale nr. 215/P/2011 pronunţată la data de 12.10.2011 de Tribunalul Bihor în dosar 1977/111/2008, definitivă la data de 17.11.2011 prin neapelare, prin care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 86/1 Cod penal pe durata unui termen de încercare de 5 ani conform art. 86/2 Cod penal sens în care se va înainta Ministerului Justiţiei copia acestei hotărâri în limba română şi italiană. Solicită statului italian preluarea executării pedepsei aplicată condamnatului G.D.