C****** P*** G*****
InculpatCondamnă pe inculpatul C.P.G.- jud. Maramureş, cetăţean român, studii 12 clase, , domiciliat în fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 81, 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal şi, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 1550 lei, din care 200 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul din oficiu, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către av.Deneş Maria. Cu recurs la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 03.10.2012.
Hotarare 2151/2012 din 03.10.2012- având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea pentru data de 03.10.2012
Faţă de lipsa inculpatului. Se va emite mandat de aducere a acestuia în instanţă.