B**** V***** - D****** C* D*** A*** L* S*** M**** S* A********
Intimat ReclamantA********** N******** P***** R********** P************* - S******** P***** A******** L**** 2*******
Recurent PârâtS***** R**** P*** M********* F********* P******
Intimat PârâtB**** C******* C* D*** A*** L* S*** M**** S* A********
Intimat ReclamantRespinge recursul, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.09.2012.
Încuviinţează pentru intimaţii – reclamanţi proba cu înscrisuri noi. Ia act că proba a fost administrată în cauză. Pune în vedere intimaţilor – reclamanţi ca, în termen de 5 zile sau până la terminarea şedinţei de judecată, să mai depună la dosarul cauzei un exemplar din înscrisurile depuse la acest termen de judecată, în vederea comunicării acestora către intimatul – pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Amână judecata şi acordă termen la data de 10.09.2012, ora 09.00, Completul 5 Recurs, sala E 23, pentru când se va cita intimatul – pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice cu un exemplar din cererea de recurs şi cu menţiunea de a depune întâmpinare cu cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată. Se va comunica recurentei – pârâte ANRP un exemplar din înscrisurile depuse de intimaţii – reclamanţi. De asemenea, va comunica intimatului – pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice un exemplar din înscrisurile depuse de intimaţii – reclamanţi, dacă aceştia îşi vor îndeplini obligaţia de a le depune în termenul de 5 zile stabilit de instanţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.05.2012.
Admite cererea . Dispune preschimbarea termenului de judecată pentru data de 28.05.2012, pentru când se vor cita părţile conform rezoluţiei.