M*********** I**** - L********* J******* A* S* T**** S****** S**
ReclamantT**** I***
PârâtÎn temeiul dispoziţiilor art. 248 Cod procedură civilă, constată perimată cererea formulată de petentul MULTICONSULT IPURL, cu sediul social în Municipiul Suceava, str. Universităţii nr. 8 A, sc. C, ap. 5-6, Jud. Suceava, în calitate de lichidator judiciar al debitorului SC TARIC SERVCOM SRL, cu sediul social în Oraşul Gura Humorului, str. Uzinei nr. 2, Jud. Suceava, cod unic de înregistrare 5757605, număr de ordine în registrul comerţului J33/714/1994, privind antrenarea răspunderii materiale a pârâtului T**** I***, cu domiciliul în Oraşul Gura Humorului, str. Uzinei nr. 2, Jud. Suceava. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs la Tribunalul Suceava în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25 martie 2014.
Hotarare 396/2014 din 25.03.2014Suspendă judecarea cauzei, în baza art.155/1 Cpc, până la îndeplinirea de către reclamant a obligaţiei puse în vedere prin încheierea din 28.09.2012 Cu recurs pe toată durata suspendării
Amână judecarea cauzei la 26.10.2012 pentru ca reclamantul să indice date suplimentare cu privire la pârât, având în vedere lipsa de procedură cu acesta pentru termenul de astăzi.
28 septembrie 2012