L******** C*******
ReclamantL******** M****
ReclamantN**** M****** R*******
PârâtN**** A******* M****
PârâtRespinge acţiunea, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.11.2013.
Hotarare 5716/2013 din 28.11.2013Amănâ pronunţarea cauzei la data de 28 noiembrie 2013. Pronunţată în şedinţa publică, azi 21 noiembrie 2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.11.2013Amână pronunţarea cauzei la data de 21 noiembrie 2013. Pronunţată în şedinţa publică, azi 14 noiembrie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2013Încuviinţează cererea formulată, sens în care se va emite adresă către Spitalul Sf. Ioan cel Nou Suceava - Secţia Psihiatrie Burdujeni, ca până la termenul acordat să ne comunice dacă pârâtul N**** M****** R******* figurează înscris în registrul de vizitatori al Secţiei de Psihiatrie Burdujeni în perioada iunie-iulie 2012, iar în caz afirmativ să ne comunice, dacă este posibil, ce bolnav a vizitat acesta şi care a fost numărul vizitelor efectuate. De asemenea, să ne comunice dacă, în ceea ce o priveşte pe numita L******** M****, domiciliată în oraşul Salcea, satul Plopeni, nr. 64, jud. Suceava, care a fost internată la Secţia de psihiatrie în luna iunie 2012, costurile spitalizării au fost sau nu acoperite integral de CAS Suceava, în considerarea calităţii de asigurat a persoanei sus-menţionate sau dacă aceasta din urmă a achitat vreo sumă de bani în contul cheltuielilor de spitalizare, în acest din urmă caz, cu rugămintea de a ne comunica cuantumul sumei achitate şi numărul chitanţei emise.
Incheiere de sedinta din 10.10.2013Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată să facă dovada imposibilităţii de prezentare în instanţă a martorei Butnăraşu Veronica, iar în caz afirmativ la termenul viitor să asigure prezenţa în instanţă a martorului Ivan Elena. Pune în vedere pârâţilor, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată să facă dovada că s-au adresat Spitalului judeţean Suceava - Secţia Psihiatrie Burdujeni în sensul celor arătate urmând ca ulterior instanţa să pună în discuţie şi să se pronunţe cu privire la adresa solicitată la termenul de astăzi.
Incheiere de sedinta din 05.09.2013În temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru ambele părţi proba cu câte doi martori şi pune în vedere acestora, prin apărători, ca la următorul termen de judecată să asigure prezenţa a câte unuia, în vederea audierii, urmând a aprecia dacă după audierea a câte doi martori rezultă necesitatea suplimentării probatoriului. Încuviinţează proba cu interogatoriul civil al pârâţilor şi pune în vedere apărătoarei reclamanţilor ca la următorul termen de judecată să aibă asupra sa lista cu întrebările ce urmează a fi adresate. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar timbru judiciar în sumă de 5 lei.
Incheiere de sedinta din 30.05.2013Având în vedere că s-a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a soluţionat cererea de ajutor public judiciar,
Incheiere de sedinta din 11.04.2013Având în vedere că s-a formulat cerere de ajutor public judiciar de către reclamanţi, iar aceasta se soluţionează cu prioritate faţă de fondul cauzei, Pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar,
Incheiere de sedinta din 07.03.2013În vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar, Amână judecarea cauzei la data de 7 martie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă prin apărători. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.01.2013.
Incheiere de sedinta din 17.01.2013Pune în vedere reclamanţilor, prin adresă, ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1967 lei şi a timbrului judiciar în sumă de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată.
Incheiere de sedinta din 15.11.2012