U******** A** c* d** a*** S** A** C******* ş* a********* S*** c***** d* a***
ReclamantS****** L******
PârâtS****** I**
PârâtRespinge acţiunea principală. Admite acţiunea reconvenţională. Validează antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi, privind terenul în suprafaţă de 1121 m.p. şi toate construcţiile şi plantaţiile aflate pe acest teren, teren situat în intravilanul comunei Cernăteşti, jud. Dolj în T 30 P 464, aşa cum este identificat privind vecinătăţile, amplsamentul, construcţiile şi plantaţiile aflate pe acesta , prin schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de domnul expert Danciu Dănuţ, schiţă aflată la fila 204 dosar şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Obligă pârâţii reclamanţi-reconvenţionali S****** L****** şi S****** I** să plătească cu titlu de diferenţă de preţ reclamantei suma de 3900 lei, în rate lunare de 300 lei, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii. Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi. Obligă reclamanta Ungureanu Ana la plata sumei de 1588 lei către stat, cu titlu e ajutor public judiciar. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 Iulie 2013
Hotarare 521/2013 din 09.07.2013Amână pronunţarea cauzei data de 09 Iulie 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.07.2013Admite cererea e amânare a judecăţii cauzei formulată de pârâtă şi acordă termen pentru ca aceştia să observarea precizarea la acţiune formulată de reclamantă.
Incheiere de sedinta din 25.06.2013Admite cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de av. Călinoiu Ioana şi Călinoiu Alexandru. Acordă termen şi pentru observarea raportului de expertiză de către părţi şi a formulării eventualelor obiecţiuni cu privire la concluziile acestuia
Incheiere de sedinta din 11.06.2013Constatând lipsa raportului de expertiză ce urma a fi întocmit în cauză de domnul expert Danciu Dănuţ, instanţa va amâna judecata cauzei
Incheiere de sedinta din 14.05.2013În vederea eniterii adresei cătredomnul expert Danciu Dănuţ pentru a efectua lucrarea conform obiectivelor stabilite de instanţă, va fi amânată judecata cauzei
Incheiere de sedinta din 09.04.2013Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată în dosarul numărul 538/230/2012 al Judecătoriei Filiaşi, având ca obiect “ revendicare imobiliară”, de reclamanta – petentă Ungureanu Ana , domiciliată în loc. Craiova, str. Aleea 1 Fragilor, nr. 22, jud. Dolj Dispune scutirea petentei de plata sumei de 700 lei , reprezentând suma stabilită de instanţă cu titlu de onorariu provizoriu pentru expertiză. Plata sumei de 700 lei, reprezentând onorariu expertiză va fi efectuată prin Compartimentul Economic al Tribunalului Dolj din fondurile alocate de M.J.L.C. cu această destinaţie. Prezenta încheiere se va comunica Compartimentului Economic al Tribunalului Dolj şi petentei. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 08 Aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 08.04.2013Având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. 1 din OUG 51/2008 „ Asupra cererii de ajutor public judiciar, instanţa se pronunţă, fără citarea părţilor, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu”, instanţa va acorda termen pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantă pentru plata onorariului expertizei
Incheiere de sedinta din 12.03.2013Verificând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că la dosar a fost depusă s.c. nr. 131/23.02.2012 pronunţată în cadrul dosarului nr. 1677/230/2011 , în cadrul căreia reclamanta şi fraţii săi s-au judecat pentru partajarea averii succesorale ce a aparţinut defuncţilor Ungureanu Ştefan şi Ungureanu Leana iar terenul şi construcţia ce au făcut obiectul convenţiei părţilor au revenit în lotul reclamantei, situaţie în care constată că a fost stabilit în mod corect cadrul procesual. Apreciind că pentru soluţionarea cauzei este necesară efectuarea unei expertize de specialitate, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 201 alin. 1 C.pr.civ., va dispune administrarea unei asemenea probe. Stabileşte cu titlu de onorariu provizoriu pentru expertiză suma de 700 lei , în sarcina reclamantei şi pune în vedere acesteia să facă dovada consemnării acestei sume până la următorul termen de judecată .
Incheiere de sedinta din 26.02.2013Constatând lipsa pârâţilor, instanţa va dispune citarea acestora, cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Luând act de lipsa nejustificată a martorilor Oancea Marcela şi Nica Alexandru, pentru celeritate, instanţa va dispune aducerea lor cu mandat de aducere, sens în care va fi amânată judecata cauzei.
Incheiere de sedinta din 29.01.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată reprezentantul convenţional al reclamantei, avocat Ioana Călinoiu. Dispune comunicarea înscrisului existent la filele 50-53 în dosar reclamantei. Dispune audierea martorilor la un termen următor, conform art.167 alin.3 C.proc.civ. Având în vedere Hotărârea nr.7/03.12.2012 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Filiaşi, prin care s-a hotărât desfiinţarea completelor C3 şi C2B, iar ca urmare a desfiinţării acestor complete, cauzele aflate pe rolul acestor complete în perioada 05.12.2012 – 13.12.2012 vor fi repartizate ciclic după fiecare şedinţă de judecată în parte, de către preşedintele instanţei, urmează ca termenul ce se va acorda prezentei cauze să fie stabilit prin proces-verbal conform acestei hotărâri, termen pentru care se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 decembrie 2012 .
Încuviinţează pentru reclamantă proba testimonială. Încuviinţează pentru pârâţi proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba testimonială. Citează martorii propuşi de reclamantă, respectiv: Săpoi Maria şi Călinoiu Zamfirescu. Citează martorii propuşi de pârâţi, respectiv : Oancea Marcela şi Nica Alexandru. Pune în vedere pârâţilor să comunice reclamantei înscrisul depus în original la filele 50-53 în dosar. Prorogă discutarea probei cu expertiza tehnică, după audierea în cauză a martorilor încuviinţaţi la acest termen de judecată
Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de pârâtul-reclamant Stuparu D. Ion. Scuteşte pârâtul-reclamant de plata sumei de 444 lei, cheltuieli privind taxa judiciară de timbru aferentă pretenţiilor invocate pe cale reconvenţională.
Pune in vedere reclamsantei, prin apărător, să depună la dosar titlul de proprietate privind terenul în litigiu şi să facă dovada calităţii procesuale active.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de către pârâta S****** L****** în vederea formulării cererii de ajutor public judiciar privind scutirea de plata taxei judiciare de timbru aferente timbrării cererii reconvenţionale. Pune în vedere acesteia să depună cererea de ajutor public judiciar în formatul prevăzut de OUG nr. 51/2008 , însoţită de documente justificative. Citează pârâtul cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Prorogă discutarea administrării altor probe la un termen ulterior , după soluţionarea cererii de ajutor public judiciar.
Pune în vedere pârâţilor să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 444 lei şi timbru judiciar în valoare de lei , corespunzătoare timbrării cererii reconvenţionale , sub sancţiunea anulării netimbrării acestei cereri. Prorogă discutarea probelor la un termen ulterior , după achitarea taxei de timbru.
DISPUNE: In baza art. 33 din OUG nr. 51/2008, Admite cererea formulată de către reclamanta Ungureanu Ana, domiciliată în com. cernăteşti, sat Cernăteşti, jud. Dolj . Dispune scutirea reclamantei Ungureanu Ana de plata taxei de timbru în cuantum de 444 lei necesară timbrării cererii de chemare în judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 04 iulie 2012.
Ia act că reclamanta renunţă la petitul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata contravalorii energiei electrice , din momentul transferului de energie electrică pe numele reclamantei la zi, precum şi penalităţile aferente. Acordă un nou termen de judecată în vederea observării de către reclamantă a întâmpinării şi cererii reconvenţionale şi pregătirii apărării cu privire la aceasta , precum şi pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar privind scutirea de plata taxei de timbru formulată de reclamantă.
Suspendă judecarea cauzei civile conform dispoz. art.155 ind.1 Cod proc. civilă până la îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor impuse de instanţă prin rezoluţia judecătorului de serviciu. Cu recurs pe toată durata suspendării pricinii. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 mai 2012 .