C******** A***** F*****
InculpatP****** I**** V****
Parte vătămatăP****** I**** V****
Parte vătămatăS******* J********* U****** P*******
Parte civilăÎn baza art. 2o rap. la art. 174 alin.1 C.p. cu aplic. art. 73 lit.b, C.p. şi art. 320/1 C.p.p., tentativă la infracţiunea de omor, faptă din data de 28.06.2012, parte vătămată P****** I**** V****iu, condamnă pe inculpatul C******** A***** F*****, la 2 (doi) ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a II a şi b, c.p. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În baza art. 82 C.p. termenul de încercare se compune din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani în final acesta fiind de 4 ani şi 6 luni. În baza art. 71 alin.5, C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 şi 84 C.p. privind revocarea suspendării executării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni cu intenţie în perioada termenului de încercare. În baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 29.06.2012 la zi. În baza art. 350, alin. 3, pctul. b, C.p.p. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.162/U/2012 emis de tribunalul Prahova dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 14. 15 şi 346 C.p.p. admite în parte acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea vătămată P****** I**** V****iu şi dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 5000 lei despăgubiri civile către partea civilă constituind daune morale. Respinge în rest cererea părţii vătămate de acordare a daunelor materiale ca neîntemeiată. Obligă inculpatul la plata sumei de 2548,50 lei despăgubiri civile, respectiv cheltuieli de spitalizare, către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, jud. Prahova. Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru inculpat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.10.2012.
Hotarare 371/2012 din 15.10.2012Amina pronuntarea la data de 15 oct.2012
Constata legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive luata fata de inculpat si mentine aceasta masura. Amina judecarea cauzei fata de lipsa relatiilor privind constituirea de parte civila.
In baza art.139 al.1 c.p.p. respinge cererile formulate de aparatorul inculpatului C******** A***** F*****, in prezent aflat in Arestul I.J.P. Prahova, inlocuirea masurii arestarii preventive luata fata de acesta, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ca neîntemeiată. În baza art 300/1 alin 1 c.p.p. rap la art 160 alin 2 c.p.p. constată legalitatea şi temeinicia luarii si mentinerii măsurii arestării preventive a inculpatului C******** A***** F*****, in prezent aflat in Arestul I.J.P. Prahova, In baza art 300/1 alin 3 c.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului luată prin incheierea nr.25 pronunţată in Camera de Consiliu în data de 29.06.2012, de Tribunalul Prahova, in baza căreia s-a emis de aceeaşi instanţă, mandatul de arestare preventivă cu nr.162/U/29.06.2012. In baza art 192 alin 3 c.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Termen fond la data de 11.09.2012, pentru când se vor cita inculpatul cu datele de stare civilă la locul de deţinere cu menţiunea prezentării in instanţă şi partea vătămată. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare, pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat . Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.07.2012.
În baza art.52 c.p.p. admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Ivan Popa Daniela din cadrul Tribunalului Prahova. În baza art.48 alin.1 lit.a c.p.p., şi disp. art.47 alin.2 c.p.p., constată că doamna judecător Ivan Popa Daniela este incompatibilă să soluţioneze verificarea legalităţi luării şi menţinerii măsurii arestări preventive faţă de inculpatul arestat preventiv în dosarul penal nr. 5418/105/2012 aflat pe rolul Tribunalului Prahova, cu termen de judecată la data de 11.09.2012. În baza art.98 alin.3 din regulmentul de ordine interioară al instanţelor judecătoresti, cauza va fi soluţionată în privinţa verificării legalităţii luării şi menţinerii măsurii arestării preventive faţă de inculpate , conform art.300/1 c.p.p., de judecătorul din planificarea de permanenţă imediat următor, respectiv judecător Marin Viorel. Definitivă. Pronuntata in sedinta publica, azi, 18 iulie 2012.