A******** D* P********** L 1**
ReclamantL**** D****
PârâtÎn temeiul art. 246 Cpc., instanţa constată că reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETATRI L 111 CONSTANŢA a renunţat la judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6.07.2012
Incheiere de sedintaDispune repunerea cauzei pe rol. Stabileşte în sarcina reclamantei următoarele obligaţii: 1. va preciza cu exactitate cuantumul debitului pe care îl solicită, defalcat pe cota lunară de întreţinere, penalităţi de întârziere, fond de reparaţii; 2. va preciza cu exactitate perioada în care s-a acumulat acest debit şi va depune listele lunare de întreţinere aferente acestei perioade; 3. va preciza modul detaliat de calcul al penalităţilor de întârziere care va cuprinde următorii parametrii de calcul: (a) data de la care a început să fie percepute penalităţile (b) numărul total al zilelor de întârziere (c) cuantumul debitului raportat la care se calculează penalităţile (d) cuantumul procentual al penalităţilor (e) cuantumul penalităţilor pentru fiecare lună şi total; 4. să depună la dosarul cauzei facturile 4230/15.02.2012 şi 4363/4.04.2012 şi să precizeze modul în care s-a efectuat imputaţia plăţii. Stabileşte termen pentru data de 6.07.2012, pentru când se vor cita părţile, reclamanta cu menţiunea de a se supune dispoziţiilor indicate, sub sancţiunea suspendării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.06.2012.
Amână pronunţarea pentru data de 15.06.2012. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8.06.2012.
pt. a se emite adresă către SPIT Constanţa
se va cita pârâtul cu copie cerere precizatoare şi înscrisuri depuse de reclamant